Neo-ceauşismul de piaţă

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 21 martie 2018

Cornel Codiţă

Am să încep, totuşi, cu chestiunea logicii. Despre cea clasică este vorba, desigur. În România, cel puţin, mai are doar un pas pînă să fie scoasă oficial, legal, în afara legii! Cum, de ce? Din respect pentru democraţie. Şi, desigur, pentru suve­ranitate!

Într-o democraţie supra-realistă, de gaşcă şi de cumetrie, cum este cea în care ne ducem noi viaţa, cine are voturi este şef şi, prin urmare, are dreptate. În orice, în toate, oricînd, oricum şi oriunde, pe bază de majoritate parlamentară. Stabilă! Cum să nu aibă dreptate, deci, şi Guvernul Dragnea 3, detaşamentul cel mai înaintat al PSD-ului, a cărui sfîntă indignare social-democrată a fost inflamată dincolo de temperaturile înalte ale plasmei excitată în cîmp magnetic. De ce? De ingerinţele scandaloase ale Comisiei Europene în "treburile interne" ale ţărişoarei noastre şi de încălcările flagrante de suveranitate care ţîşnesc ca nişte monumente ale opresiunii şi împilării, pînă la înaltul cerului tulbure al Apocalipsei, din paginile, altfel terne, ale comunicărilor oficiale adresate de Comisia Europeană Guvernului României. Pe tema Mecanismului de Verificare (MCV), la care România suverană a consimţit, de bună voie. Cînd se întîmpla asta? Păi... prin 2012, acum un cincinal şi jumătate...! Şi, care-i chichirezul cu logica? El vine de se leagă, întrucît "inducţia" care a precipitat concluziile apocaliptice şi această nouă criză profundă în viaţa politică a României psd-iste este de tipul "post hoc ergo propter hoc". Comisia a cerut să fie informată cu privire la punctul de vedere al guvernului asupra mersului acţiunilor din justiţie pe marea corupţie, nominalizînd "Năstase" (politică) sau "Voiculescu" (politică şi delicateţuri). În toate cazurile cuprinse în comunicarea Comisiei Europene, finalizarea în justiţie a fost cu pronunţarea de condamnări, ergo... Comisia Europeană a dictat condamnări politice în România.

Problema principală, însă, nu este cum şi de ce au ratat oamenii de bază ai Psd-ului întîlnirea cu principiile şi regulile stricte ale figurilor din silogismele logicii aristotelice, ci încotro bat toate aceste acţiuni ale unui partid pentru care eşecul economic şi social al guvernării nu înseamnă nimic în raport cu obiectivul politic fundamental: rezolvarea intereselor individuale, de grup şi de partid, utilizînd toate instrumentele puterii, inclusiv şi mai ales, pe cele ale puterii statale.

Răspunsul începe să se prefigureze, dacă pui cap la cap elemente aparent disjuncte, întîmplător secvenţializate, fără legături de necesitate între ele. Chiar şi aşa, ele configurează un tablou cît se poate de clar. Poate aţi observat, poate nu, de vreo trei ani şi mai bine, temele "ceauşescu" au revenit în cîmpul presei noastre care geme sub povara "libertăţii asistate". Nu e zi, aproape, să nu aibă un ziar sau altul, o platformă de bloguri, un post de televiziune, "ceva cu ceauşescu"; ce mai făcea el, ce mai făcea ea, ce credeau, ce mîncau, ce bîrfeau, pe unde se distrau şi cum, ce bancuri spuneau etc. Cînd nu apar el şi ea în prim plan, de regulă, cu poză, se găsesc subiecte largi despre alte "înalte oficialităţi" ale regimului şi întîmplările lor de viaţă şi domnie, în general în nota: "cît bine au făcut oamenilor şi ţării, chiar aşa răi, cum erau ei!" Iniţial, am plecat de la premisa că subiectul a fost "reîncălzit" pur şi simplu, pentru că se vinde! Unii nu ştiu şi vor să afle, alţii ştiu mai bine decît oricine şi vor să îşi vadă confirmate opiniile, credinţele, preconcepţiile atît de solid înrădăcinate, alţii nu mai ştiu ce ştiu, ori ce ştiau, şi vor să afle, să se lămurească o dată, ce şi cum a fost şi dacă a fost bine sau a fost rău. Mă rog, fiecare cu aşteptările şi nevoile sale. Ulterior, însă, ipoteza aceasta a lăsat locul, încet, dar sigur, uneia mult mai cuprinzătoare în arcul ei de explicaţii plauzibile, credibile, verificabile. Subiectele de media, dirijate şi manipulate cu grijă, reprezentau doar "teaserul". Magma fierbinte a subiectului a devenit realitatea de zi cu zi a unor oameni pentru care neo-ceauşismul este expresia cea mai fidelă, mai clară, limpede, a aspiraţiilor lor politice, este structura arhetipală care asigură limbajul în care ştiu şi pot să se exprime, să se facă înţeleşi, între ei, respectiv între ei şi alegătorii lor. Dar, nu numai atît, nu doar imaginile standard care readuc în memorie modelul şi ceea ce ele inspiră, ci esenţa, realitatea, practica politică şi mai ales rezultatele ei reprezintă trofeul vînat. De ce au semănat tot mai mult "congresele" PSD-ului cu congresele PCR-ului? Din întîmplare? Nici gînd! Este vorba despre revigorarea unui mecanism, esenţial pentru funcţionarea "socialismului real", expus de Havel atît de simplu şi convingător: ceea ce conta în funcţionarea mecanismului nu era credinţa interioară în sloganurile ideologiei conducătoare, ci respectarea ritualurilor şi a practicilor exterioare prin care ideologia cîştiga existenţă materială. De ce credeţi că a revigorat PSD-ul cu atîta forţă şi în ciuda costurilor foarte ridicate, principiul ceauşist: "Nimeni nu stă, nu este, nu se poate ridica pe picioarele lui: partidul te face mare, partidul te aruncă la gunoi. Iar, în sistemul ceauşist partidul era înainte de toate şi mai presus de orice EL-Ceauşescu! Omul care a reinventat exerciţiul, în văzul public se numeşte astăzi Dragnea. Liviu, Dragnea! Şi, desigur, camarila din imediata apropiere, cu uneltele de serviciu aferente. Ambiţia lui Dragnea de a schimba miniştri, prim-miniştri şi guverne, cînd vrea el, nu este deloc o toană şi nici o acţiune întîmplătoare, ci un ritual care remarchează apăsat liniile cele mai importante ale unui model de guvernare şi gestiune a puterii aşezat de istorie sub numele de ceauşism. Unul în care relaţia "Puterii cu Masele" era simplificată pînă la epură. Un termen îl justifica, îl instituia pe celălalt. Fiecare cu rostul, beneficiile şi privilegiile sale. Desigur, foarte inegal împărţite, în ciuda a ceea ce discursul ideologic şi propaganda pretindeau, fără să fie crezute cu adevărat de cineva. Pe de o parte, condiţionare şi supunere necondiţionată, de cealaltă, exerciţiul fără limite al puterii discreţionare exercitată de un grup minuscul de oameni, care la rîndul lor se sprijineau pe o piramidă a capacităţii de represiune. Centrala modelului este soluţia partidului-stat, care nu acceptă nici un fel de "nealiniere", "disidenţă" sau "principială detaşare" faţă de autoritatea discreţionară a "Partidului". Acestea sunt cîteva dintre trăsăturile esenţiale ale modelului, pe care Dragnea îl călăreşte. O singură deosebire, totuşi. În varianta ceauşismului, regimul s-a bucurat de monopolul absolut al puterii, niciodată împărţită sau negociată cu un alt actor politic. Astăzi, neo-ceauşismul de formulă dragniană este obligat să ţină cont de constrîngerile sistemului de piaţă, de competiţie şi de concurenţă. Mă rog: atîta cîtă este, atîta cît poate!

Opinia Cititorului ( 7 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Concurenta si competitie nu prea exista pe plairile mioritice!..Omul si locul al concursuri...sau concurenta doar de ochii soacrei..UE cere capacitate administrativa care implica recrutarea resurselor umane prin concurs dar nu concurs la care se prezinta doar o singura persoana preferata sau se fac anunturi publice doar ca sa existe concurenta...deci nu numai in politica ci si in adminstratie acest principiul al post/ceausismului de piata troneaza! Pacat!

    Nimeni nu vrea sa schimbe acest... 

    1. Cum sa schimbe ceva daca listele (comenzile) vin de la Bruxelles? 

    Fostul ministru al Justiției, Predoiu, completează foarte bine propaganda de față.

    Întrebat dacă e normal ca CE să solicite date din dosare, a motivat că a respectat procedura MCV. Pe urmă, când a fost întrebat dacă e normal ca Ministrul Justiției să ceară date din dosare a spus că așa e procedura MCV și trebuia s-o respecte. În consecință, primea date din dosare și dacă n-ar fi vrut.

    Codiță, tu înțelegi, de fapt, ce faceți voi la propagandă? 

    Ma intreb,de ce s-ar schimba oamenii daca le e foarte bine asa cum sunt?De ce s-ar schimba ei insisi daca nu cred ca trebuie sa fie altfel?De ce s-ar schimba daca lumea ii percepe ca sunt bine asa cum sunt?Cati au fost,cati sunt care sustin ideea ca nu e bine si ca trebuie altfel?Sunt,e edevarat,cativa,dar nu e suficient...

    " Problema principală, însă, nu este cum şi de ce au ratat oamenii de bază ai Psd-ului întîlnirea cu principiile şi regulile stricte ale figurilor din silogismele logicii aristotelice, ci încotro bat toate aceste acţiuni ale unui partid pentru care eşecul economic şi social al guvernării nu înseamnă nimic în raport cu obiectivul politic fundamental: rezolvarea intereselor individuale, de grup şi de partid, utilizînd toate instrumentele puterii, inclusiv şi mai ales, pe cele ale puterii...

    1. Reformarea sistemului de justitie și, mai ales, reformarea și controlul real al serviciilor secrete te scapă și de Dragnea.

      Atât timp cât rămâne ținta preferată a Securității, îl puteți face și președinte. 

    Pe vremea turcilor era o vorba: "Turcul te bate, turcul te judeca si tot el te iarta". 

    Ce s-a schimbat?. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb