Nereguli la Poşta Română, identificate de Corpul de control al premierului

F.A.
Companii / 7 septembrie 2013

  • document ataşat Sinteza Posta Romana-Contracte
    apasă aici pentru a descărca.

    Guvernul va sesiza DNA

    Corpul de control al primului-ministru a făcut publică sinteza raportului privind verificările efectuate la Compania Naţionala "Poşta Română", în urma solicitărilor transmise de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), privind încheierea, executarea şi încetarea a trei contracte.

    Cele trei contracte sunt: contractul de asociere în participaţiune încheiat cu Smart Telecom Solutions, contractul de asociere în participaţiune încheiat cu Posh Telecom Solutions şi contractul de prestări servicii încheiat cu G4S Cash Solutions.

    În cazul contractului cu Smart Telecom Solutions, s-a constatat că, prin invocarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în scopul justificării încheierii contractului de asociere în participaţiune şi prin schimbarea naturii contractului, Poşta Română a creat acestei companii un avantaj de peste 6 milioane de lei (6.296.899 ron), care reprezinta pagubă adusă patrimoniului Companiei Poşta Română.

    "Pentru a justifica încheierea contractului cu Smart Telecom Solutions (STS) s-a consemnat faptul că STS deţine echipament tehnic adecvat şi know-how necesar operării, gestionării şi urmării plăţilor în regim electronic. Menţiunea respectivă este necorespunzătoare adevărului, întrucât, în realitate, la data încheierii contractului, STS nu deţinea echipamente necesare efectuării plăţilor în regim electronic", se precizează în sinteza raportului.

    În privinţa contractului cu Posh Telecom Solutions, în sinteza raportului se arată că Poşta Română a fost păgubită cu peste 1,1 milioane lei prin cooptarea nejustificată a acestei firme în activitatea companiei, ca intermediar pentru plăţile în regim electronic.

    În cazul contractului încheiat cu G4S Solutions, această societate a obţinut un avantaj patrimonial în valoare totală de peste 423 milioane lei. Acest lucru s-a întâmplat după ce au fost încheiate acte adiţionale fără aplicarea procedurilor de achiziţie publică, în care au fost majorate durata şi valoarea contractului iniţial, generându-se o situaţie economică dificilă pentru companie, din cauza stabilirii unui număr minim de kilometri pe care urma să se facă transportul de valori şi care trebuia să fie plătit chiar dacă această distanţă nu era în fapt parcursă.

    Corpul de control precizează că există indicii privind posibile fapte de natură penală, raportul nu constiutie un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci un act de informare şi de sesizare a organelor de urmărire penală.

    Prin urmare, va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu operaţiunile sau actele ilicite constatate, mai precis va sesiza DNA în legătură cu 8 fapte.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    11 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9684
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
    Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb