Situaţia în Uniunea Europeană a devenit extrem de tensionată, în ciuda celor care se străduiesc să afirme contrariul. O simplă privire aruncată asupra reacţiilor şi discursurilor liderilor europeni în ultimele două săptămâni arată o stare de nervozitate excesivă. Preşedintele Sarkozy îl atacă făţiş pe premierul britanic, Angela Merkel bate cu pumnul în masă în problema Greciei, premierul grec, Papandreou, îşi dă, nu îşi dă, îşi dă demisia, preşedintele rus critică Atena pentru anunţurile populiste, Berlusconi îşi pierde partidul de sub control.
Nici în ceea ce îi priveşte pe liderii autohtoni lucrurile nu stau mai bine. Preşedintele Băsescu se află într-o ofensivă fără precedent în ultimii doi ani, criticând şi atacând fără menajamente, de la parlamentul naţional până la liderii europeni, de la judecătorii autohtoni până la diriguitorii destinelor Greciei. Crescendo-ul este evident, cârcotaşii afirmând că preşedintele revine la "forma care l-a consacrat". La Reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei de la Ministerul Justiţiei, preşedintele i-a pus la zid pe judecători: "Eu înţeleg că procedura este sfântă pentru că are misiunea de a garanta drepturile procesuale ale părţilor. Amânarea la nesfărşit face justiţia ineficientă. Procesele se amână continuu şi normal că se ajunge la sute de dosare dacă practica este să amâni şi nu să judeci. Cât la sută din dosare sunt amânate, de multe ori batjocorindu-se procedura? Nu este un mod de a face justiţia mai eficientă decât este. Dacă am pune în aplicare hotărârile judecătoreşti, România ar fi într-o situaţie extrem de dificilă. Dacă abordarea este "nu-mi pasă de lege şi de cum poate funcţiona statul" degeaba facem coduri noi şi legea micii reforme. Cum se poate pune justiţia în situaţii atât de delicate? Atenţie la echilibrul puterilor în stat. Mâine-poimâine veţi decide prin hotărâri judecătoreşti cine este preşedintele României. Noi nu avem niciun mecanism de stabilire a echilibrului între executiv, legislativ şi justiţie". O altă instituţie fundamentală a statului a fost pusă la colţ. Nemulţumirea preşedintelui faţă de lentoarea cu care lucrează cele două camere este evidentă şi s-a manifestat în repetate rânduri, acesta considerând că blocarea anumitor legi de către opoziţie contravine interesului naţional: "După mine, Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte, s-a compromis". Nici Monarhia nu a scăpat acestui tir încrucişat, dar evident cele mai neaşteptate atacuri au fost lansate cu ocazia reuniunii de la Bruxelles: "Datorită situaţiei din Grecia, toată regiunea este contaminată de neîncredere. Şi aici nu este numai responsabilitatea Greciei. Liderii din zona euro care întârzie la nesfârşit o decizie pentru Grecia fac foarte mult rău, nu numai Greciei. (...). România nu poate plăti la nesfârşit indeciziile liderilor europeni din zona euro".
Făcând o comparaţie în ceea ce priveşte nervozitatea liderilor putem avea o imagine mult mai clară, curăţată de balastul populist-politicianist, asupra stării economico-politice autohtone.