Premierul israelian Benjamin Netanyahu, vizat de o serie de anchete de corupţie, a fost interogat de către poliţie ca martor într-un caz de presupusă corupţie cu privire la achiziţionarea a trei submarine germane de către Israel, în care nu este inculpat, au anunţat consilierii acestuia.
"Premierul şi-a prezentat mărturia în dosarul 3.000 (cu privire la submarine). El a furnizat toate detaliile care l-au condus să ia decizii profesionale cu privire la submarine, explicând importanţa lor pentru securitatea statului", au anunţat, marţi, serviciile sale într-un comunicat.
Netanyahu a fost audiat pentru prima oară în acest caz, scrie presa israeliană, potrivit căreia interogatoriul a durat câteva ore.
Dosarul vizează presupuse fapte de corupţie în vânzarea de către Germania către Israel a trei submarine militare fabricate de gigantul ThyssenKrupp.
Doi apropiaţi ai premierului israelian au fost interogaţi în mai multe rânduri de poliţie în acest caz.