Nicolae Surdu şi-a încheiat mandatul de director general al Băncii Comerciale Carpatica (simbol BCC), interimatul fiind asigurat de către Ion Dobrică, potrivit unui comuniat al băncii.
"Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Carpatica, întrunit în data de 11 octombrie 2012, a hotărât preluarea atribuţiilor de conducere ale directorului general - preşedinte al Directoratului de către Ion Dobrică, director executiv al Diviziei Controlling şi Trezorerie, începând cu data de 12 octombrie 2012, ca urmare a încheierii contractului de mandat al lui Nicolae Surdu", potrivit unui comunicat transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În perioada de trei ani, în care Nicolae Surdu s-a aflat la conducere, cota de piaţă a BCC a crescut până la 1,4%.
La final de mandat, domnia sa le-a mulţumit tuturor angajaţilor băncii pentru sprijinul oferit în cei trei ani de colaborare, precizând: "Banca Comercială Carpatica a reuşit deja să demonstreze durabilitatea şi siguranţa unui business românesc şi sunt convins că, prin obiectivele propuse, prin implicare, devotament şi responsabilitate îşi va continua trendul ascendent pe care se află în prezent".
Ion Dobrică, cel care urmează să asigure interimatul funcţiei de director general, are o experienţă de peste 35 de ani în domeniul economic şi bancar, dintre care peste 13 ani în cadrul BCC.
Acţiunile băncii au închis şedinţa bursieră de vineri în creştere cu 0,82%, la 0,0367 lei.