NICOLAE ZAMFIR, DIRECTORUL ELI-NP: "Laserul de la Măgurele este aproape gata"

A.P.
Ziarul BURSA #Companii / 3 aprilie 2017

"Laserul de la Măgurele este aproape gata"

Testele, care vor dura doi ani, urmeză să fie demarate în această lună

Cel mai puternic laser din lume, care se construieşte lângă Bucureşti, la Măgurele, este aproape finalizat, potrivit profesorului Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme - Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele, citat de Agerpres. Domnia sa a anunţat că, în această lună, echipa de cercetători urmează să înceapă testele, care vor dura doi ani. Investiţia, estimată la 300 de milioane de euro şi finanţată din fonduri europene, va fi operaţională în anul 2019. La acest proiect lucrează 140 de persoane, mii de componente fiind asamblate pentru a alcătui proiectul care va repune România pe harta globală a cercetării. Potrivit domnului Zamfir, anul trecut, în luna mai, a fost finalizată construcţia clădirilor ce vor adăposti laserul şi, timp de câteva luni, acestea au fost testate integral, la toţi parametrii: "Clădirea a fost testată timp de patru luni, zi şi noapte, la condiţii deosebite, de temperatură, umiditate, la radioprotecţie, la protecţia câmpului electromagnetic, la antivibraţii, la presiune. Toate testele au trecut. A fost instalat deja primul braţ al laserului. În septembrie a început livrarea componentelor care vor alcătui laserul şi care au fost aduse mai ales din Franţa. Au fost livrate majoritatea componentelor şi toate pentru primul braţ al laserului. Laserul se asamblează acum. De altfel, cea mai importantă parte a proiectului o reprezintă echipamentele".

La proiect lucrează cercetători din Japonia, China, Coreea, India, Vietnam, Polonia, Turcia, Bulgaria, Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania, Italia, SUA, Canada.

Nicolae Zamfir a mai spus: "E cel mai puternic laser din lume, avem cele mai performante echipamente, cel mai strălucitor fascicul Gamma. Ca să avem şi rezultatele cele mai bune, la un proiect aşa de grandios, trebuie să ai şi oamenii cei mai buni şi ca cercetătorii să fie plătiţi pe măsură. Am primit aprobare de la Comisia Europeană şi de la Guvern ca cercetătorii de la ELI să fie plătiţi ca în alte centre de cercetare din lume, de exemplu ca la CERN, Geneva, în Elveţia. Salariul net pe lună este, astfel, între 1.000 de euro pentru un asistent de cercetare, şi 5.000 de euro pe lună, care e cel mai mare venit pentru un cercetător senior".

Conform domniei sale, în cei patru ani de când se lucrează la acest proiect, au fost cheltuite circa două treimi din cele 300 de milioane de euro, adică aproximativ 200 milioane euro. "Ne-am încadrat în sumă. Am cerut în 2015 o extindere de la Comisia Europeană şi am primit aprobare după un an şi jumătate. Am cumpărat o bucată de teren din banii institutului (Institutul de Fizică Nucleară Horia Hulubei, n.r.) care să ne scoată direct în centură, sunt 150 de metri. Aici, ca să ajungem la ELI, trebuie să trecem prin Măgurele. Şi am cerut o suplimentare de la Comisia Europeană să putem amenaja şi acea intrare şi ne-a fost aprobată", a completat domnul Zamfir.

Printre altele, specialistul a mai subliniat că laserul va fi folositor la cercetarea materialelor utilizate în misiunile spaţiale, care sunt trimise în perioade îndelungate de timp: "Materialele din care sunt alcătuite aceste rachete, sateliţi, îşi schimbă proprietăţile, în urma bombardamentelor cu radiaţii cosmice. Deci e bine de ştiut cum se schimbă proprietăţile. Iar la ELI se vor face simulări despre radiaţiile cosmice şi se vor face cercetări de materiale.

Mai sunt aplicaţii în gestionarea materialelor nucleare. Vom putea face o caracterizare a deşeurilor radioactive. Este o idee de acum 30 de ani, de folosire a unor fascicule accelerate de protoni de particule care să inducă reacţii în deşeurile radioactive. Însă ideea nu a fost pusă în aplicare pentru că acceleratorul de particule ar costa prea mult şi niciun stat nu îşi permite să investească aproape 1 miliard de euro într-un asemenea accelerator. Dacă se obţin fascicule accelerate de particule cu laserul, atunci acceleratorul va fi mult mai ieftin. Şi va putea duce la transmutaţie, la modificarea componenţei izotopice a deşeurilor radioactive.

Peste tot în lume există cantităţi impresionante de deşeuri radioactive. Şi sunt ţări, precum Germania, unde problema deşeurilor istorice nu este rezolvată. Sunt nişte butoaie de 100-200 de litri şi nimeni nu ştie ce e în ele. Potrivit noilor reguli, nu poţi depozita dacă nu ştii ce este în ele. Dar procedura e atât de complicată încât face prohibitivă această analiză. Sunt ţări cu sute de mii de astfel de butoaie. La ELI este propusă o metodă de a le caracteriza fără să le desfaci, care ar fi un mare avantaj.

Se pot descoperi lucruri noi. Istoria cercetării ştiinţifice în ultimii 60 de ani ne arată însă că realitatea a depăşit cu mult previziunile. Sper că ELI nu va face excepţie din acest punct de vedere".

Domnul Zamfir şi-a exprimat speranţa ca zona din jurul acestui centru să se transforme într-un parc tehnico-ştiinţific care să atragă firme de înaltă tehnologie şi, implicit, să ducă la dezvoltarea zonei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mult succes!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb