Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL şi europarlamentar, consideră că nerespectarea procedurilor convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la numirea procurorilor şefi (ai Parchetului si ai DNA) dovedeşte de fapt că politicienii români nu sunt interesaţi de a clarifica situaţia MCV, ci doar de numirea fără respectarea nici unui fel de criterii a acestor persoane, informează un comunicat remis readcţiei.
"Ignorarea procesului de selecţie prin agreerea de către anumiţi lideri politici a unor persoane pentru aceste poziţii ar constitui un prejudiciu semnificativ pentru justiţia din România. Cred că doar existenţa unor criterii transparente poate asigura numirea pentru aceste funcţii a unor persoane profesioniste şi independente politic. De aceea, părerea mea este că, în procesul de numire a procurorilor-şefi, România ar trebui să se consulte cu reprezentanţii Comisiei Europene în legătură cu existenţa şi menţinerea acestor criterii de selecţie convenite, întrucât posibilitatea numirii directe ar putea fi considerată o nerespectare a angajamentelor luate de Statul Român şi ar risca să contureze ideea interesului clasei politice de a controla justiţia", a menţionat domnia sa.