Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, aflat în campanie electorală, a cerut astăzi revizuirea acordurilor Schengen şi a ameninţat cu "suspendarea participării" Franţei dacă o "guvernare politică" nu este pusă în practică "în doisprezece luni", potrivit hotNews.ro.
"Acordurile Schengen nu mai permit un răspuns la gravitatea situaţiei. Ele trebuie revizuite. Trebuie pusă în practică o reformă structurală ca cea pe care o aplicăm pentru euro", a afirmat preşedintele.