NICUŞOR DAN: "Obiectivul USR pentru alegeri este obţinerea a 10% din locurile din Parlament"

George Forcoş
Politică / 10 august 2016

Obiectivul Uniunii Salvaţi România (USR) pentru alegerile din toamnă este obţinerea a 10% din locurile din Parlament, a declarat astăzi preşedintele partidului, Nicuşor Dan.

"Ideal ar fi ca formarea Guvernului să depindă de mandatele noastre şi să ne putem impune în programul de guvernare, să putem ameninţa Guvernul cu retragerea sprijinului pentru acele lucruri pentru care ne batem de 10 ani. Ne dorim să sprijinim un Guvern, dar asta nu înseamnă că vom face o alianţă cu celelalte partide care vor sprijini acelaşi Guvern. Relaţia noastră va fi strict cu primul-ministru şi cu Guvernul căruia îi acordăm sprijin. Pentru eventualitatea că vom fi în Parlament, vrem să fim acea forţă politică care să fie în relaţie cu societatea, şi nu pe chestiuni cum sunt pensiile speciale pentru parlamentari sau pentru aleşii locali", a subliniat preşedintele USR, potrivit unor surse din presă.

El a mai precizat că USR doreştea realizarea unei administraţii publice eficiente, o relaie cu cetăţeanul simplificată şi mecanisme clare în interiorul administraţiei publice pentru reducerea riscului de corupţie.

"Există nişte restanţe pe care societatea le resimte, există o problematică a sistemului electoral care nu face loc noilor veniţi, există un prag electoral, există un prag pentru alianţe, există alegerea primarului într-un singur tur,un număr mare de semnături pentru orice candidatură. Noi dorim o administraţie publică eficientă, relaţia cu cetăţeanul să fie una simplă, mecanisme clare în interiorul administraţiei publice pentru reducerea riscului de corupţie, transparenţă în tot ce înseamnă administraţie publică, în special în ceea ce priveşte cheltuirea banului public, depolitizarea sistemului de educaţie, acestea sunt lucrurile pe care ni le dorim", a spus Nicuşor Dan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb