Niţă: "CE agreează propunerile noastre de modificare a sprijinului acordat energiei verzi"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 mai 2013

Prin Guvern se zvoneşte altceva

Comisia Europeană (CE) agreează proiectul de lege privind modificarea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă, elaborat de Departamentul Energie din Ministerul Economiei, a declarat, ieri, ministrul delegat Constantin Niţă, la Palatul Parlamentului.

Domnia sa a explicat, pentru ziarul BURSA: "Proiectul de lege rămâne neschimbat: o parte din certificatele verzi vor fi amânate timp de trei ani şi jumătate, iar consumatorii mari de energie vor fi scutiţi de plata a jumătate de certificate cu condiţia efectuării de investiţii în eficienţă energetică. Comisia Europeană a înţeles că vom acorda această scutire timp de trei ani şi jumătate numai dacă marii consumatori vor realiza aceste investiţii, iar ANRE se va ocupa de aceste verificări. Cred că săptămâna viitoare proiectul de Ordonanţă de Urgenţă va ajunge pe masa Guvernului".

Proiectul prevede amânarea acordării unui certificat verde pe MWh pentru parcurile eoliene şi a 2 certificate verzi pe MWh pentru parcurile solare. Certificatele amânate vor fi date producătorilor de la 1 ianuarie 2017, autorităţile sperând, astfel, să aplatizeze efortul financiar pentru consumatori. Proiectul mai prevede posibilitatea includerii în coşul de energie pentru piaţa reglementată a electricităţii obţinute din surse regenerabile, care este cea mai ieftină de pe piaţă (se tranzacţionează fără costurile aferente cu certificatele verzi, care apar separat pe facturile tuturor consumatorilor).

Surse guvernamentale susţin că Executivul nu agreează metoda pe care ministrul Niţă doreşte să o adopte pentru uşurarea efortului financiar al consumatorilor cu plata certificatelor verzi. Sursele noastre susţin că miercuri, la Consiliul European, premierul Victor Ponta a vorbit despre liniile directoare ale acţiunii autorităţilor, care vor să aducă schema de sprijin în echilibru cu suportabilitatea consumatorilor.

Hiba din proiectul avansat de Constantin Niţă ar fi, potrivit surselor noastre, necesitatea avizării de CE, care poate dura mai bine de un an. În plus, scutirea de la plata certificatelor verzi a marilor consumatori şi amânarea acordării unui anumit număr de certificate verzi nu ar face, conform surselor noastre, decât să prelungească problema costurilor cu schema de sprijin.

În schimb, Guvernul ar dori să convingă ANRE să schimbe regulile din piaţa de echilibrare (producătorii să nu mai primească certificate pentru energia produsă în plus faţă de notificări) şi să scurteze perioada de valabilitate a certificatelor, ne-au declarat sursele citate. Aceste măsuri nu trebuie aprobate de CE şi pot fi aplicate imediat.

Tot ieri, la un alt seminar pe probleme energetice, ministrul delegat pentru Energie a precizat, citat de Mediafax: "România are datoria să ţină în picioare economia şi să sprijine marii consumatori de energie, astfel încât aceştia să nu se relocheze în Asia. Toţi marii consumatori vor să se mute în Asia, dar noi vrem să-i sprijinim, pentru că sunt mii de locuri de muncă".

Zvonurile privind modificarea schemei de sprijin domină piaţa de la începutul anului. Potrivit investitorilor în producţia de energie regenerabilă, băncile au sistat imediat finanţările.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb