Noble Securities: Acţiunile Apple şi Facebook, în scădere

F.A.
Internaţional / 23 mai 2013

O serie de nume cu importanţă istorică pentru piaţa americană şi mondială au lăsat în urmă criza, depăşind cu mult cotaţiile înregistrate la burse în urmă cu 4- 5 ani şi marcând creşteri importante inclusiv pe anul în curs, se arată într-o analiză a firmei de brokeraj Noble Securities.

Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding, a arătat: "Astfel, American Express, 3M, Johnson & Johnson, Boeing şi alte nume mari şi cu vechime ale economiei americane au atins recent pe burse maximele ultimilor 5 ani, înregistrând doar pe 2013 avansuri de cca 20-30%. Companii mai < < tinere > >, precum Google, Yahoo, Microsoft şi Cisco au marcat la rândul lor creşteri semnificative (de la aproape 20% la peste 30%), de la începutul anului curent şi până în prezent. Alte multe firme americane au crescut, de asemenea, pe burse, cu diferite procente. Între excepţiile de la această evoluţie se află Apple şi Facebook, două companii reprezentative ale căror acţiuni au înregistrat scăderi până acum pe anul în curs".

American Express a raportat pentru primele 3 luni din 2013 un profit mai mare decât aşteptările analiştilor, în contextul creşterii volumului de cumpărături efectuate prin carduri de către clienţii săi şi al succesului unor produse noi; acţiunile sale au crescut cu cca 28% în acest an.

Boeing, cel mai mare producător de avioane din lume, a depăşit perioada reţinerii la sol a aeronavelor Dreamliner şi a anunţat comenzi în creştere în aprilie faţă de luna precedentă. Acţiunile sale au avansat cu cca 29% de la începutul anului şi până la 21 mai inclusiv.

Acţiunile Walt Disney au crescut cu aproape 30%, iar cele ale Johnson & Johnson cu cca 24%, în perioada analizată. Creşteri au înregistrat şi 3M (cca 19%), Pfizer (aproape 13%), Starbucks (cu cca 17%), Procter & Gamble (aproape 15%) etc.

Creşteri spectaculoase au înregistrat acţiunile Electronic Arts, unul dintre liderii mondiali în domeniul jocurilor video (digital interactive entertainment), care au urcat cu cca 49% pe anul în curs, stimulate atât de perspectivele financiare bune ale companiei, cât şi de acordul încheiat cu Walt Disney, în ceea ce priveşte jocurile bazate pe personaje din cunoscuta serie Star Wars. De asemenea, acţiunile Hewlett-Packard au avansat cu cca 42% în intervalul analizat, pe baza unor semnale pozitive în 2013, în condiţiile în care rezultatele din 2012 au fost nesatisfactoare, conducând la o scădere accentuată a acţiunilor sale.

Între mişcările negative de notorietate se află Apple şi Facebook, ale căror acţiuni au scăzut cu cca 20% şi, respectiv, cu aproximativ 6% pe anul în curs până pe 21 mai

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb