Noi fonduri pentru infrastructură destinate României

F.A.
Fonduri Europene / 6 octombrie 2011

Comisia Europeană a adoptat astăzi, în prezenţa comisarului pentru politică regională, Johannes Hahn şi a comisarului pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, un pachet legislativ privind viitorul fondurilor structurale şi de coeziune pentru perioada 2014-2020. Acesta vizează stimularea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă în toată Europa, arată un comunicat remis redacţiei.

Noutatea o reprezintă alocarea unui buget special în valoare de 40 de miliarde de euro pentru conectarea facilitaţilor de transport, energie şi comunicaţii. La aceştia se adaugă aproximativ 10 miliarde de euro finanţare pentru transport din Fondul de Coeziune.

"Politica de coeziune a contribuit deja în mod semnificativ la asigurarea prosperităţii în UE. Orientând investiţiile către factorii-cheie ai creşterii vom obţine un impact mai mare. De asemenea, am modernizat politica introducând condiţii pentru a garanta performanţa şi obţinerea de rezultate, stimulente pentru cei care realizează obiectivele în cel mai eficient mod, precum şi proceduri simplificate" a declarat Johannes Hahn, Comisarul European pentru politică regională.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb