Noi mitinguri în ţară pentru susţinerea familiei Bodnariu

S.A.
Miscellanea / 14 februarie 2016

Sursa foto: Facebook/ Norway Return the children to Bodnariu Family

Sursa foto: Facebook/ Norway Return the children to Bodnariu Family

Aproximativ 1.000 de persoane au participat, sâmbătă, în centrul municipiului Ploieşti, la un miting pentru susţinerea familiei Bodnariu din Norvegia, ai cărei copii au fost luaţi de autorităţile acestei ţări, transmite Agerpres.

Organizatorii au împărţit manifestanţilor pancarte şi afişe cu mesaje precum "Suntem alături de familia Bodnariu!", "Children belong to the family", "Norway, return the children to their families", "Nu vreau să cresc la străini", "Părinţi şi copii împreună" şi "Barnevernet, vreau la mama!", iar protestul a fost unul paşnic.

Manifestaţia a început cu rugăciunea "Tatăl nostru" rostită de pastorul unei biserici penticostale din Ploieşti, iar apoi mai multe persoane, în special reprezentanţi ai bisericilor evanghelice, au susţinut discursuri în care şi-au exprimat solidaritatea cu familiile ai căror copii au fost luaţi de statul norvegian.

De asemenea, participanţii la protest au semnat pentru adoptarea unei rezoluţii privind "susţinerea familiilor ai căror copii au fost răpiţi de statul norvegian", documentul urmând a fi transmis atât Guvernului român, cât şi celui norvegian, au anunţat organizatorii.

În textul rezoluţiei, care are şapte puncte, se cere statului norvegian să desfiinţeze organizaţia Barnevernet, să revizuiască legile "nedrepte şi abuzive" privind protecţia copilului, iar statului român i se solicită să continue "cu fermitate" eforturile pentru întregirea familiei Bodnariu şi a celorlalte familii de români cărora autorităţile din Norvegia le-au "răpit copiii".

Protestul, care a durat două ore, a fost organizat cu sprijinul bisericilor creştine evanghelice şi ortodoxe din Prahova.

Un alt miting de solidaritate cu familia Bodnariu a avut loc sâmbătă în piaţeta Palatului Administrativ din Bacău.

Protestul a fost organizat de bisericile creştine evanghelice din Bacău şi Neamţ şi a reunit aproximativ 500 de persoane.

"Protestul l-am dorit a fi o manifestare paşnică, menită de a face publică poziţia noastră prin care denunţăm abuzurile, practicile instituţiei Barnevernet în cazul familiei mixte Bodnariu - Marius, român inginer IT, şi Ruth, norvegiancă, asistentă medicală - şi a celor cinci copii ai lor. Denunţăm pasivitatea şi complicitatea statului norvegian şi ne exprimăm solidaritatea cu alte zeci de familii din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, victime şi ele ale abuzurilor aceleaşi instituţii, Barnevernet, care ar trebuie să se îngrijească de copii şi nu să le creeze tare pe care nu ştim dacă timpul le mai poate vindeca", a declarat pentru Agerpres iniţiatorul acţiunii, pastorul Dani Lela.

Potrivit acestuia, "într-o ţară civilizată ca Norvegia asemenea abuzuri nu ar trebui tolerate".

La miting a participat şi viceprimarul municipiului Bacău, Ilie Bîrzu.

La mijlocul lunii noiembrie, autorităţile de protecţie a copilului (Barnevernet) din Regatul Norvegiei au preluat cei cinci copii ai familiei Bodnariu, pe criterii religioase şi de corecţie aplicată minorilor, în vederea adopţiei de către cetăţeni norvegieni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb