Noile aventuri ale lui Elmer Fudd

Traian Băsescu este în dificultate. Cineva i-a furat replica. Bugs Bunny, desigur, partenerul său de show şi de coabitare! Supărat, scoate o "puşcă" din mîneca hainei şi i-o vîră sub nas, obraznicului. Prins cu morcovul în gură, dar nu fără replică, iepuroiul, plin de tupeu, i-o întoarce atomic: "What's up, doc?!" Adică, nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase: "Ce ţi-a căşunat, nene?" Pentru cîteva momente, Elmer este surpat de replica partenerului său într-o deplină stare de uluială-prostraţie. După ce îşi revine, urmează, invariabil, una dintre variantele comediilor bazate de "goana de urmărire". La fel şi la noi!

În "Republica Procurorilor", nu-i pace sub măslini. Prin definiţie! Acum, la vreme de scadenţe electorale, cu atît mai puţin. Toată lumea aleargă. Maşinăria de tocat politicieni şi cariere merge supraturată, la foc continuu, pe două benzi independente: una pentru "ai lor" şi alta pentru "ai lor". Atît o echipă, cît şi cealaltă, angajate într-o competiţie fără menajamente, lucrează pe principiul: corupţii, răii, certaţii cu legea, furăcioşii, escrocii, potlogarii... sunt "ai lor". Tot ceea ce se mai schimbă, din cînd în cînd, este şeful de la banda 1, şeful de la banda 2 şi definiţia lui "ai lor"!!! Pe frontispiciul oarbei, şchioapei, ciungei şi, în general, sever handicapatei noastre justiţii stă scris cu litere de aur: "Trăiască lupta pentru curăţarea, asanare şi valorificarea superioară a ogorului nostru politic"; de unde, adăugăm noi, modest, răsar mereu, ca nişte promiţători boboci imaculaţi de floare, marii "oameni de stat" ai patriei, doar pentru a se ofili, degrabă, mai ceva ca roza-tinereţe-frumuseţe dintr-un celebru vers shakespearian!

La ce să ne aşteptăm, deci? Povestea animată, imaginată de Warren Foster şi pusă cinematografic în pagină de Robert McKimson, prin 1950, rezistă timpului, ca toate operele de geniu, nu atît pentru lectura comică a evenimentelor, cît pentru faptul că scoate la iveală modele şi structuri situaţionale esenţiale, un fel de "unităţi lego" (fractali) din care este compusă, aparent, atît de diferit, viaţa fiecăruia dintre noi. După reţeta standard, deci, ar trebui să urmeze o cursă de urmărire, presărată cu nenumărate gag-uri, trucuri şi păcăleli, de care noi, spectatorii, să ne amuzăm, în voie! Foarte probabil că acesta va fi scenariul! Singura incertitudine, exploatată şi în desenul animat, este cine urmăreşte pe cine? Deşi rolurile par să fie împărţite fără echivoc, Elmer, omul cu puşca, îl urmăreşte pe Bugs, iepurele ghiduş-impertinent, situaţiile permit rocade care complică lucrurile, nu doar pentru personajele în cauză, ci şi pentru noi, spectatorii. Din perspectiva taberei "anti-Băsescu", nu încape nici o îndoială, cel fugărit este Preşedintele şi, fie vorba între noi, cui îi mai arde de rîs? Obiectivul primordial nu pare să fie scoaterea imediată din joc a "competitorului", ci extenuarea lui într-o cursă în care "vînătorii" dictează atît ritmul, cît şi parcursul goanei.

Momentul culminant al adevăratei, regalei, vînători nu este răpunerea prăzii, ci aducerea ei în situaţia fără ieşire, din care, cu toate armele şi instinctele sale naturale, nu se mai poate salva. Din perspectiva taberei "pro-Băsescu", lucrurile sunt la fel de clare: vînătorul nu poate fi decît Preşedintele care va trebui să-l pună în cele mai umilitoare şi dificile situaţii pe obraznicul său partener, iepuroiul pesedist. Chiar dacă la început este un pic descumpănit, reacţia şi represaliile trebuie să fie pe măsura "puştii" cu care este dotat, în virtutea rolului său oficial, de vînător! În lumea animaţiei, miza jocului, oricum s-ar schimba situaţiile şi raporturile dintre personaje, este secundară, dacă nu chiar inexistentă. Important este ca ei să se fugărească, să-şi joace renghiuri cît mai inventive, iar noi să ne amuzăm. În lumea politicii, tare mi-e teamă că lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Pentru Traian Băsescu, există desigur o uriaşă miză personală, iar advesarii săi nu au făcut nici un secret din acest fapt. Ar fi însă greşit să închidem orizontul aici. O miză la fel de importantă, pentru Preşedintele în funcţie, este eşafodajul politico-instituţional pe care-l lasă "moştenire". Nu doar pentru că de el, de rezistenţa lui, de capacitatea lui de supravieţuire şi dezvoltare depinde şansa unui viitor politic al lui Traian Băsescu, odată plecat de la Cotroceni, ci, mult mai important, pentru că de el atîrnă credibilitatea sa în faţa celor care i-au sprijinit mandatul, atît din interior, cît şi din exterior, şansa lui "de a rămîne în joc", chiar în jocurile mari, după ce mandatul de la Cotroceni, inexorabil, se va ofili. Traian Băsescu ştie acest lucru, mai bine decît oricine, iar de această credibilitate/onorabilitate atîrnă în mult mai mare măsură viitorul său, decît de dibăcia gonacilor ce-l fugăresc astăzi prin meandrele complicate ale concretului! Într-o cheie simetrică, miza taberei anti-băsescu este tot una a credibilităţii. Nu vînatul Traian Băsescu interesează, în primul rînd, ci distrugerea eşafodajului politic-instituţional, a credibilităţii pe care Preşedintele Traian Băsescu şi-a exercitat şi validat, pînă acum, mandatul: sprijinirea fără rezerve a Justiţiei, ca unealtă infailibilă, aproape "divină", singura capabilă să oprească contra-ofensiva politică menită să reînjuge maşinăria statului, cu justiţie cu tot, la căruţa politică a "partidului-stat", orice culoare şi stindard politic ar avea acesta.

Între scenariul desenului animat şi cel politic există un singur, dar esenţial, punct de incongruenţă: acolo, noi, spectatorii, suntem beneficiarii spectacolului, ne alegem cu rîsul, cu buna dispoziţie, ba chiar cu ceva învăţături de viaţă, dacă suntem suficient de atenţi la situaţiile care se înlănţuie; aici, în lumea politicii de la noi, am fost închişi într-o cuşcă cu zăbrele grele de fier, iar să privim în afară ne mai este îngăduit doar prin ferestruica mincinoasă a ecranelor mediatice. În straie politice, Elmer şi Bugs nu au nici un haz. Nici vorbă de veselie! Poate, doar pentru nebuni!