Samsung Electronics lansează, pe piaţa din România, cea de-a doua generaţie de notebook-uri Seria 9, în cadrul Internet & Mobile World 2012, se arată într-un comunicat de presă trimis redacţiei.
Notebook-ul are o grosime de 14,9 mm şi o greutate de 1,59 kg.
"Noul notebook Seria 9 reprezintă un nou standard în ceea ce priveşte precizia tehnică şi design-ul premium specifice Samsung. Suntem încântaţi să oferim consumatorilor români un produs premium care nu se dezice de la performanţa şi funcţionalitatea de top cu care ne-am obişnuit publicul", a menţionat Valentin Popa, Product manager în cadrul Samsung Electronics România.