Nou vârf pentru creditele restante

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 iulie 2011

Nou vârf pentru creditele restante

Restanţele de peste 90 de zile au atins un nou record în mai, de 4,5 miliarde lei

Restanţele de peste 90 de zile la creditele accesate de populaţie au crescut cu 4% în luna mai, la un nou maxim istoric de 4,5 miliarde de lei (1,06 miliarde euro), potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Naţională a României (BNR).

După primele cinci luni, 728.318 de persoane aveau întârzieri la împrumuturi de peste 30 de zile, în valoare totală de 6,45 miliarde de lei, anunţă Mediafax. Doar în luna mai, au fost înregistraţi 7.042 de restanţieri noi, în timp ce sumele întârziate au urcat cu 225 milioane de lei.

Din totalul sumelor al căror termen de rambursare depăşea 30 de zile, circa 3 miliarde de lei erau restanţe aferente împrumuturilor accesate în monedă naţională, în timp ce echivalentul a 2,36 miliarde de lei reprezentau întârzieri la creditele în euro.

În categoria "alte monede", unde sunt incluse şi împrumuturile accesate în franci elveţieni, restanţele au depăşit pentru prima dată cifra de un miliard de lei (1,05 miliarde lei), fiind în creştere cu aproape 100 milioane de lei faţă de luna anterioară.

Numărul total de restanţe înregistrate a ajuns, în mai, la aproape 1,045 milioane, în urcare cu 6.899 faţă de luna anterioară.

Potrivit datelor publicate anterior de BNR, restanţele de cel puţin o zi la creditele în valută au crescut cu 4,7% în mai şi au trecut de echivalentul în lei a 10 miliarde de lei, în timp ce la împrumuturile în lei soldul a avansat mult mai lent, cu 0,4%.

La finele lunii mai, soldul creditelor în valută a fost de 130,82 miliarde de lei, cu 2% mai mare faţă de luna anterioară, în timp ce totalul împrumuturilor în lei era de 78,49 miliarde de lei, nemodificat faţă de luna anterioară.

Creditele pentru firme şi populaţie au crescut în iunie cu 2,9%, la 213,6 miliarde de lei

Creditele pentru firme şi populaţie au crescut, în iunie, cu 2,9% faţă de mai, la 213,6 miliarde de lei, în special ca urmare a unui avans mai accelerat pentru împrumuturile acordate în valută, potrivit datelor publicate ieri de BNR.

Creditele acordate în valută în luna iunie au urcat cu 4% faţă de luna anterioară, devansând creşterea de 1% a împrumuturilor accesate în lei de firme şi populaţie.

Pe partea de valută, firmele au luat cu 4,8% mai multe credite decât în mai, în timp ce avansul la împrumuturile populaţiei a fost de 3,2%.

Tot firmele au realizat în iunie mai multe împrumuturi şi pe partea de lei, avansul soldului fiind de 1,8% pentru creditele acordate persoanelor juridice şi de 0,1% pentru gospodăriile populaţiei.

Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, soldul creditului neguvernamental a crescut cu 1,3%, susţinut în principal de avansul la împrumuturile în valută, de 1,6%. Creditele în lei au crescut cu 0,9%.

Masa monetară în sens larg (M3) a fost, la sfârşitul lunii iunie, de 199,9 miliarde de lei, în urcare cu 0,8% faţă de luna anterioară (1,1% în termeni reali), şi cu 2,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior (-5,1% în termeni reali).

Depozitele au crescut cu 0,7%

Depozitele populaţiei şi ale firmelor (clienţii rezidenţi neguvernamentali) s-au majorat, în iunie 2011, cu 0,7% faţă de luna precedentă şi cu 2,5% raportat la iunie 2010, până la 174,311 miliarde de lei, potrivit datelor remise luni de BNR.

Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,9% în iunie 2011, comparativ cu luna mai 2011, până la 66,636 miliarde de lei. La 30 iunie 2011, depozitele în lei ale gos-podăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,3% (minus 0,6% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2010.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 1,1% în iunie 2011, comparativ cu luna precedentă, până la 47,296 miliarde lei. La 30 iunie 2011, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 9% (1% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2010.

Depozitele în valută ale rezidenţilor - gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) -, exprimate în lei, au crescut cu 0,2% în iunie 2011, raportat la luna anterioară, până la nivelul de 60,379 miliarde de lei. Comparativ cu iunie 2010, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 6,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 3,5%).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 1,6% în iunie 2011, faţă de mai 2011, însă raportat la iunie 2010, acestea au scăzut cu 1,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,3%). Valoarea acestora la 30 iunie 2011 era de 39,703 miliarde de lei.

Depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 2,5%, în iunie 2011, faţă de luna anterioară, ajungând la 20,677 miliarde de lei. Comparativ cu iunie 2010, depozitele în valută ale persoanelor juridice s-au redus cu 14,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 11,6%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb