Nu schimbi caii la mijlocul vadului

Nu de alta, dar poţi rămîne şi fără căruţă, şi fără cai! Expresia a fost introdusă şi a devenit celebră, în politică, datorită lui Abraham Lincoln. Pe vremea aceea, pe la 1864, caii, căruţele şi traversatul prin vad al marilor cursuri de apă erau parte esenţială a vieţii americane, în ceea ce avea ea mai palpabil şi mai uşor de recunoscut. Paradigma face trimitere la una dintre cele mai simple situaţii în care decizia înţeleaptă trebuie să ţină cont de ansamblu şi nu de starea ori de interesele părţilor care îl compun.

Întrebarea este: de ce nu pleacă Ponta de la şefia guvernului? Răspuns mai bun decît celebra formulă a lui Lincoln, greu poate fi găsit! Iar, el pune în lumină, înainte de orice, faptul că decizia schimbării nu este la Ponta, ci la cei care conduc, cu adevărat, din punct de vedere politic, căruţa PSD-ului, oameni care, chiar dacă nu s-au format la "Şcoala lui Lincoln", au totuşi suficientă experienţă şi "ştiinţă a politicii" încît să recunoască pericolele care pîndesc PSD-ul dacă ar ceda presiunilor schimbării premierului, respectiv avantajele menţinerii lui, pînă la scadenţa viitoarelor alegeri parlamentare. Este acest calcul corect? Ţine el cont de toate "variabilele" ecuaţiei politice a PSD-ului, de evoluţia condiţiilor pînă la scadenţa lui decembrie 2016?

Decizia de a-l ţine în fereastra guvernului pe actualul premier, altfel mort de mult din punct de vedere politic, are ceva din intenţia lui Bulă, aceea de a mai încasa o lună, două, pensia bunicului! Avantajul de a ţine în mînă frîiele guvernării sunt atît de evidente, de multe şi de suculente, încît celor mai mulţi dintre psd-işti nu le mai trebuie nici un fel de teorie pentru a ajunge la concluzia că e mai bine să rămînă, decît să plece de la ciolan! În al doilea rînd, la fel de evident, prin prisma experienţei istorice, este şi faptul că, una este să pregăteşti viitoarele alegeri de la butoanele de comandă ale guvernului, alta din opoziţie. În primul caz, ai şanse mari să cîştigi, în cel de-al doilea, ai toate şansele să pierzi! Ori să cîştigi mult mai puţin decît ai fi cîştigat din postura de comandă. În al treilea rînd, regula de aur a politicii nostre spune imperativ: nici o poziţie dominantă, niciodată, nu trebuie părăsită de bună voie ori sub presiune! Nu există motiv suficient de puternic să spui "Da" invitaţiei adversarului de a-i ceda locul! Nu de alta, dar ţinutul unde nu există "nici durere, nici întristare, nici suspin" este doar pe ceea lume!!! Pe lumea aceasta, mai ales pe lumea politichiei noastre, de îndată ce ai devenit vulnerabil te-a şi găsit DNA-ul! Ori vreo altă pacoste, iţită din aceeaşi coastă de drac! Mai ales dacă locul pe care îl cedezi este cel de la butoanele puterii! Şi, la urma urmei, de dragul cui să cedeze PSD-ul puterea? Al ochilor frumoşi ai lui Blaga? Să fim serioşi! De dragul lui Iohannis, Preşedintele? Poate, dar numai dacă ar ieşi ceva substanţial de aici! Ori, semnalele, mai ales de la Cotroceni, sunt cît se poate de clare şi consistente: Preşedintele nu vrea reeditarea vreunui concordat cu PSD-ul, gen "pactul de neagresiune Băsescu-Ponta", ci un alt guvern, "un guvern al său", adică al Preşedintelui! Culmea politicii dîmboviţene este că, pînă de curînd, PNL-ul a semnalat cu totul altceva, anume că ar fi cît se poate de interesat de un acord, pe faţă, ori pe sub masă, cu PSD-ul, ceea ce nu face decît să sporească confuzia şi aşa destul de ridicată din politicăria noastră, cea de toate zilele! Clar este, ca lumina zilei, că nimeni nu a făcut vreo propunere consistentă PSD-ului, care să-i ofere suficiente avantaje, capabile să compenseze costurile rezultate din pierderea frîielor puterii de guvernare. Iar concluzia, logică, a tuturor acestor fapte şi considerente este decizia de a menţine guvernul Ponta pe poziţii, pînă la viitoarele alegeri!

Ca întotdeauna, însă, partidele noastre aflate la guvernare neglijează, ori subestimează drastic, costurile "stabilităţii" lor, costurile de imagine şi electorale ale "tragerii de timp". Pentru că acesta este diagnosticul inevitabil al oricăruia dintre cei care formează electoratul României, indiferent de preferinţele politice. PSD-ul vrea să tragă de timp! Iar, de aici, încep să curgă costurile, pe care liderii politici preferă să nu le vadă! Cel mai drastic dintre ele ar fi, desigur, plecarea forţată a lui Ponta, căzut sub securea DNA-ului. O variantă în care Preşedintele şi opoziţia PNL-istă sunt interesaţi, în cel mai înalt grad. Politic şi electoral, cea mai bună variantă pentru adversarii PSD-ului! Cît de realizabilă? Pînă de curînd, părea iminentă! După plimbarea prin America a lui V. Ponta, desigur, nu în concediu, cum ar fi tentaţi să creadă doar naivii, ci cu treabă şi anume cu treabă serioasă, lucrurile par să se fi schimbat! Omul are şi el "partida lui" pe care se bazează la "Casa Marelui Licurici", iar răspunsul primit pare să fie suficient de încurajator încît să-l fi hotărît să respingă cu aplomb varianta demisiei, imediat, pe care o contempla nostalgic-bacovian înainte de plecare. Alte costuri politice şi electorale importante ar putea fi generate de consecinţele economice ale pomenilor electorale, prea din timp şi prea cu toptanul împărţite, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice externe; ori pot fi costurile generate de proasta gestiune şi pregătire a alegerilor, pe fondul slăbiciunilor interne ale partidului, ale guvernării, respectiv al "presiunii" create de "ochiului atotvăzător" al DNA-ului. Toate acestea fac ca rămînerea la guvernare a lui V. Ponta, în numele şi în beneficiul psd-ului, să nu fie nici pe departe un pariu dinainte şi sigur cîştigător, la bursa viitoarelor alegeri. În ciuda a ceea ce crede şi declară actualul şi doar nominalul nostru prim-ministru, pînă în Decembrie 2016 nu mai e puţin, ci mai e foarte mult, din punctul de vedere al "timpului politic", al posibilelor răsturnări ori restructurări majore de situaţie. În ciuda atractivităţii lor şi a solidităţii pe care o inspiră, parabolele politice construite pe vremea lui Lincoln s-ar putea să nu fie de prea mare ajutor politicienilor noştri, de astăzi, care, oricum, nu se pricep nici la cai, nici la căruţe, nici la altceva de folos obştii!