"Nu suntem pregătiţi pentru o confruntare reală cu fluxurile de capital"

Reporter: Cum caracterizaţi indu­s­tria noastră vitivinicolă, la început de an 2018?

Cătălin Păduraru: În principiu, industria vitivinicolă din România este pe un trend ascendent şi comunicarea cu publicul poate că este mai bună decât altă dată, dar, în termeni reali şi realişti, suntem la foarte mare distanţă de normele pe care marile puteri reuşesc să le impună. Este un lucru foarte alarmant, pentru că nimeni nu stă pe loc. Marile fluxuri economice, dacă ne-au ocolit până acum, ar putea ca, pe viitor, să nu ne ocolească dar să avem un impact dramatic, şi folosesc acest cuvânt incluzând etimologia sintagmei dramă. Nu suntem pregătiţi pentru o confruntare reală cu fluxurile de capital, cu concurenţa, nu ne-am pregătit publicul pentru acest lucru. Singurul element pe care consumatorii din România îl stăpânesc este preţul, care poate să aibă în spate un alt produs decât cel pe care îl avem acum.

Reporter: În acest context, la ce să ne aşteptăm în anii care urmează?

Cătălin Păduraru: Viitorul nu arată foarte bine, din punctul meu de vedere. Vinul este în grija unui mi­nister care nu are misiunea să gestioneze un produs finit şi piaţa, ci doar zona viticolă, iar informaţia de specialitate circulă cu foarte mare greutate.

Dacă facem un bilanţ la început de 2018, care este şi an centenar, vom observa că şi Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB) semnalează, deocamdată, o amânare. Nu avem acum certitudinea că vom mai organiza acest concurs.

Reporter: De ce?

Cătălin Păduraru: Pentru că, neexistând măcar la nivel simbolic acelaşi gen de coagulare a forţelor la fel cum există în alte state care produc vin, res­ponsabilitatea pentru competiţie, care a ajuns una dintre cele mai mari din Europa, nu poate sta pe umerii unor entuziaşti. Este vorba despre res­ponsabilitate, putere de comunicare, angrenarea unor mecanisme care nu pot fi făcute doar din privaţi sau pot fi făcute cu asumarea faptului că manifes­tarea devine o afacere, în condiţiile în care IWCB îşi propusese să fie un cap de pod, un promotor al vinurilor din România. Or, în condiţiile în care Ministerul Agriculturii şi extensia dedicată vinului - Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) - nu-şi asumă în niciun fel participarea, lucrurile devin mai complicate.

Reporter: Mesajul dumneavoastră mi se pare mai mult pesimist decât optimist...

Cătălin Păduraru: Este corectă înţelegerea.

Reporter: Dar vinul nostru, ca produs, a evoluat pozitiv...

Cătălin Păduraru: Dacă facem o analiză a produsului finit, atunci da, vom observa că acesta este din ce în ce mai bun, de la an la an. Nici nu avea cum să fie altfel, pentru că toţi banii care au fost investiţi în agricultură, în tehnologie, în know-how, care a însemnat inclusiv aducerea de vinificatori care au făcut şcoala în străinătate, toate acestea însumate nu aveau cum să nu dea un produs finit bun. Tragedia comercială este că vinul trebuie să se şi vândă. Noi acum avem o dimensiune a pieţei estimată între 350 şi 400 de milioane de euro (valoarea vinurilor fiscalizate care se vând în piaţa noastră), dar nu ştim cu adevărat care sunt dimensiunile pieţei noastre, pentru că nu a fost făcută nicio cercetare pentru potenţialul real al acesteia. El poate fi de 700 de milioane de euro, de 2 miliarde, nu ştim... Aşadar, nu cunoaştem nimic despre piaţa noastră, nu ştim cum să abordăm consumatorii, ce să le propunem şi decontul nu cred că va fi unul foarte fericit, dacă nu va fi un accident sau dacă nu apare o iniţiativă sănătoasă ca să schimbăm aceste lucruri.

Reporter: În acest context, unde ne aflăm pe harta mondială a vinului? Ne vede cineva cu ochiul liber sau este nevoie de o lupă?

Cătălin Păduraru: Este nevoie de o lupă pentru ca România să se vadă pe harta mondială a vinului, pentru că suntem minusculi ca importanţă, nu reprezentăm în momentul de faţă nicio ameninţare pentru nicio ţară producătoare din domeniu, suntem captivii unor basme de tip China, uitând că această ţară devine unul dintre cei mai importanţi producători, care, pe de o parte, îşi satisface nevoia pieţei din punct de vedere al consumului de masă şi mediu, iar, pe de altă parte, pentru partea de sus are aspiraţionalele din Franţa, neavând nicio problemă să îşi acopere şi acest segment. În ceea priveşte SUA, Marea Britanie şi celelalte ţări la care mai visăm, nu putem controla acele pieţe care au nevoie de mecanisme foarte complicate, întreţinute zilnic, pentru că noi nu am reuşit până acum să facem astfel de lucruri, comparativ cu colegii noştri din Republica Moldova, care sunt foarte abili, persuasivi şi care au şi rezultate foarte bune. Ei stăpânesc acum piaţa Poloniei, pe care noi am ignorat-o şi este foarte greu să credem că vom recupera acest handicap comercial. Până şi România a devenit ţintă pentru vinurile din Moldova, suntem principala lor destinaţie comercială. Cam la toate capitolele suntem deficitari, în ceea ce priveşte comerţul mondial cu vin. Nu reuşim să transmitem informaţie. Am discutat, recent, cu un master wine foarte bun care scrie o carte despre această zonă şi se plângea că nu primeşte informaţii din România. M-am angajat în nume personal să furnizez date şi să încerc să fie validate ştiinţific, dar nu aceasta este calea. În plus, anul trecut a fost finalizată în SUA lucrarea "Ocolul pământului în 80 de vinuri", evident titlul fiind adaptat după celebra lucrare a lui Jules Vernes, iar Româ­nia ar fi putut fi prezentă cu un vin în această carte, dar nu am găsit resursele sindicalizate pentru a-l aduce la noi pe acest specialist care a scris lucrarea, pentru a se documenta.

Reporter: Şi atunci, ce este de făcut?

Cătălin Păduraru: Industria este cumva inertă într-un confort temporar al pieţei româneşti, care acceptă vinurile la orice preţ şi nu se află într-o zonă concurenţială, în condiţiile în care piaţa globală funcţionează pe principiul vaselor comunicante. La un moment dat, vor veni marii jucători în Româ­nia, vor pune în impas producătorii autohtoni, vor avea loc multe preluări şi, neexistând ancore de identitate, de solidaritate, de coeziune, de afecţiune, produsele româneşti ar putea fi destul de uşor înlocuite.

Reporter: La finalul săptămânii trecute, s-a desfăşurat, în Bucureşti, tradiţionalul târg de vinuri Good Wine. Cum vi s-a părut această ediţie?

Cătălin Păduraru: Eu cred, în primul rând, că Bucureştiul nu are acum o infrastructură pentru spaţii expoziţionale care să fie racordate, pe de o parte din punct de vedere temporal, la secolul XXI, pe de altă parte geografic, la fluxurile reale de vizitatori. Este o mare problemă a Capitalei, care nu ţine doar de acest domeniu, ci şi de partea culturală, de concerte etc. Ceea ce este o prioritate pentru alte oraşe, Bucureştiul lasă nu în plan secund, ci într-un plan pe care nici măcar nu îl întrevedem, iar acesta este un neajuns pe care într-un fel sau altul trebuie să îl spunem, pentru că altfel nu vom ieşi niciodată la suprafaţă. Berlinul, de exemplu, care era un oraş gri şi mort din punct de vedre al ofertei culturale, de entertainment - nefiind un oraş atractiv, ci unul administrativ, care nu avea vizitatori -, a devenit unul dintre cele mai importante oraşe vitzitate din lume - un oraş efervescent, în care industriile creative sunt puse la loc de cinste. Bucureştiul, din acest punct de vedere, era cumva înaintea Berlinului. Acum însă, Bucureştiul nu intră în nicio ofertă reală pentru marele public, cu atât mai puţin pentru cel din străinătate.

Reporter: Vă mulţumesc!