Numărul sosirilor în unităţile de cazare, în creştere cu 12,5% în primul semestru

A.C.
Companii / 3 august 2017

Numărul sosirilor în unităţile de cazare, în creştere cu 12,5% în primul semestru

Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în primul semestru al anului în curs a ajuns la 5,056 milioane, în creştere cu 12,5% faţă de cel consemnat în perioada similară din 2016, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din numărul total, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primele şase luni ale anului curent 76,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,8%, ponderi similare cu cele din perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2016., arată sursa.

Sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 85,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2017 au însumat 10,112 milioane, în creştere cu 7,3% faţă de cele din perioada similară din 2016.

Din total, numărul înnoptărilor turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a reprezentat în perioada de referinţă 77,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,6%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,6 % din total turişti străini), iar din aceştia 84,0% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2017 a fost de 2,0 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în primul semestru din 2017 a fost de 25,3% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2016. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada de referinţă s-au înregistrat la hoteluri (32,2%), spaţii de cazare pe nave (29,9%), hanuri (19,4%), vile turistice (18,7%) şi hosteluri(18,5%).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (139.900), Israel (117.000), Italia (109.700), Franţa (76.500) şi Regatul Unit (74.700).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele şase luni ale anului de 5,553 milioane, în creştere cu 25,0% faţă de perioada 1.01 - 30.06.2016. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (89,9%).

Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 55,4% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (25,7%), Ungaria (22,5%), Italia (10,2%), Germania (8,7%), Franţa şi Regatul Unit (ambele cu 5,0%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în perioada 1.01-30.06.2017, de 9,22 milioane, în creştere cu 24,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,1% din numărul total de plecări.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7843
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2800
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9378
Gram de aur (XAU)Gram de aur424.1384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb