Arielle Malard de Rothschild, vicepreşedintele pentru Europa Centrală şi de Est a Rothschild & Cie Banque, este pe lista scurtă a candidaţilor pentru poziţia de membru independent al Consiliului de Administraţie (CA) al Electrica SA, potrivit unui document postat pe site-ul societăţii de distribuţie şi furnizare a electricităţii.
Banca Rothschild, una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume, nu este străină de ţara noastră, fiind implicată, de-a lungul timpului, în privatizările strategice. Spre exemplu, Rothschild a reprezentat Erste în privatizarea BCR. De asemenea, consorţiul ABN Amro - Rothschild a fost desemnat consultantul financiar pentru privatizarea Petrom.
Mai mult, banca de investiţii a fost consultant al Băncii Ţiriac în fuziunea cu HVB Bank, iar, acum, a fost angajată de grupul bancar austriac Oesterreichische Volksbanken AG (OVAG) pentru vânzarea Volksbank, potrivit agenţiei austriece de presă APA.
"Quest Advisors" şi "Transearch" au înaintat conducerii Electrica patru propuneri din care acţionarii vor selecta, în AGA din 22 septembrie, un membru independent pentru CA-ul companiei. Alături de Arielle Malard de Rothschild, pe listă mai figurează Jorg Fabri - managing partner la Allocate, Bogdan George Iliescu - directorul general al BRD Corporate Finance şi Victor Cionga - managing partner la AZ Capital Advisors. Pe lista de rezervă se mai află Bryan Jardine - partener la Wolf Theiss şi Ovidiu Chiorean - partener la Crosspoint.
Pentru poziţia de membru independent al CA, mandatul dat de ministrul delegat pentru Energie către reprezentanţii statului în AGA Electrica va viza acordarea voturilor de susţinere pentru baroneasa Arielle Malard de Rothschild, actualmente managing director şi vicepreşedinte pentru Europa de Est al Rothschild & Cie, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.
De asemenea, statul a înaintat două propuneri pentru CA-ul Electrica - Victor Cionga, fost director general al Bursei de Valori Bucureşti, şi Victor Grigorescu, expert în cadrul Direcţei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie.
Alţi doi administratori urmează să fie aleşi pe baza propunerilor făcute de acţionarii minoritari.
CA-ul Electrica va fi aprobat prin metoda votului cumulativ.
Aplicarea acestei metode presupune alegerea întregului Consiliu format din cinci membri în cadrul AGA din 22 septembrie. Administratorii în funcţie sunt înscrişi de drept pe lista candidaţilor. Fiecare acţionar are dreptul de a-şi atribui voturile cumulate (obţinute în urma înmulţirii voturilor deţinute, potrivit participării la capitalul social, cu cinci, adică numărul administratorilor ce urmează să formeze CA-ul) uneia sau mai multor persoane propuse pentru a face parte din Consiliu.
Actualul CA este compus din Ioan Roşca, Marius Untescu, Niculae Pleşa, Constantin Dinescu şi Rareş Ion Popescu.
În prospectul pentru listarea Electrica este stipulat că societatea va urmări să se asigure că CA-ul va avea 5 administratori, dintre care statul poate propune numai 2, iar ceilalţi 3 candidaţi trebuie să fie independenţi şi neexecutivi conform bunelor practici, Codului de Guvernanţă Corporativă al BVB şi Legii Societăţilor şi pot fi propuşi numai de ceilalţi acţionari ai societăţii (i.e. excluzând Statul). Documentul mai precizează că cel puţin unul din aceşti candidaţi independenţi şi neexecutivi va fi selectat prin intermediul unei agenţii de reputaţie internaţională de recrutare de persoane pentru funcţii de conducere. În toate cazurile, administratorii neexecutivi şi independenţi nu vor avea sau nu au avut în ultimii 5 ani calitatea de funcţionari publici.
Arielle Malard de Rothschild este, din 2006, managing director şi vicepreşedinte pentru Europa de Est la Rothschild & Cie Banque.
Domnia sa este preşedinte al ONG-ului Care France, din 2007. De asemenea, ea este director al Groupe Lucien Barriere, în Franţa, şi la CARE International, Elveţia. Din 28 aprilie 2011, este director independent la Imerys, o companie franceză specializată în producerea şi procesarea de minerale industriale.