O ALTFEL DE EDUCAŢIE FINANCIARĂ Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare

Criza financiară globală a venit peste noi fără avertismente prealabile, cel puţin din partea autorităţilor care ar fi trebuit să ştie mai bine, şi nu dă semne că ar vrea să plece prea curând.

În căutarea ţapilor ispăşitori, băncile centrale au dat vina, de multe ori, inclusiv pe nivelul redus al educaţiei financiare a populaţiei, concretizat în deficienţe majore ale înţelegerii produselor financiare sau ale riscurilor implicate de un credit bancar într-o valută străină.

Pe de altă parte, băncile centrale au convins guvernele că salvarea băncilor este un obiectiv de importanţă capitală, iar populaţia trebuie să suporte programe dure de austeritate în acest sens.

Motivele prezentate în toate mediile de informare în masă nu includ, însă, un element crucial: natura banilor, care s-a schimbat radical în ultimele decenii. Iar fără o înţelegere a naturii banilor, nu există baza de pornire pentru înţelegerea altor produse financiare, fie că ele sunt credite clasice sau derivate complexe.

În aceste condiţii, am fost extrem de surprins de apariţia recentă pe site-ul Băncii Angliei a două articole care explică modul de creare a banilor în economia modernă. Astăzi, primul dintre ele, "Banii în economia modernă: o introducere", este publicat integral pe site-ul ziarului BURSA, care mulţumeşte Băncii Angliei, şi pe această cale, pentru permisiunea de a-l traduce şi publica.

Despre natura banilor de astăzi s-a mai scris, dar ceea ce a făcut Banca Angliei reprezintă o premieră la nivelul băncilor centrale. Cei trei autori, Michael McLeay, Amar Radia şi Ryland Thomas sunt economişti în cadrul Direcţiei de Analiză Monetară a Băncii Angliei.

În rezumatul articolului, autorii arată că "banii de astăzi reprezintă o formă de chitanţă (n.a. însemn sau simbol electronic al unei datorii), dar una cu însuşiri speciale, deoarece toată lumea are încredere că va fi acceptată de către alte persoane în schimbul unor bunuri şi servicii".

Cea mai mare parte a banilor dintr-o economie modernă există sub forma depozitelor bancare, iar autorii subliniază că modul în care sunt create acestea este, de multe ori, înţeles greşit. De ce? Pentru că băncile nu trebuie să aştepte formarea depozitelor înainte de acordarea creditelor, ci creditarea este procesul prin care sunt create depozitele. În acest fel, băncile private creează bani noi.

În articol se arată că există trei tipuri principale de bani: numerarul (bancnote şi monede metalice), depozitele bancare şi rezervele băncilor centrale, iar autorii explică modul lor de apariţie şi sursa valorii acestora. Fiecare dintre cele trei tipuri ale banilor "reprezintă o chitanţă a unui sector al economiei către altul"

Printr-o scurtă istorie a banilor din Marea Britanie, McLeay, Radia şi Thomas arată cum s-a trecut de la convertibilitatea în aur a bancnotelor emise de Banca Angliei, începând de la înfiinţarea instituţiei în 1694, la banii fiduciari în 1931. Motivul a fost "o mai bună administrare a economiei în timpul Marii Depresiuni". Cum? Prin creşterea volumului banilor din economie şi deprecierea lirei sterline faţă de monedele principalilor parteneri comerciali.

Poate din cauza tradiţiei, bancnotele din Marea Britanie mai poartă încă inscripţia "Promit să plătesc deţinătorului la cerere suma de...", în funcţie de valoarea lor nominală. Dacă pe vremea "standardului aur" promisiunea era onorată prin livrarea cantităţii corespunzătoare de aur clientului care prezenta bancnota la ghişeul băncii, care mai este valoarea ei astăzi?

În condiţiile "banilor de hârtie" fără acoperire, "promisiunea" Băncii Angliei se referă doar la "schimbarea bancnotelor, inclusiv a celor care au ieşit din circulaţie, prin alte bancnote de aceeaşi valoare", după cum scriu autorii. Adică un însemn al unei datorii este "răscumpărat" printr-un alt însemn al datoriei (n.a. bancnotele reprezintă un element de pasiv în bilanţul băncilor centrale)?

După ce explică faptul că "activele financiare reprezintă o pretenţie, un drept asupra altcuiva, o chitanţă către o persoană, companie, bancă sau guvern", autorii mai arată că "un activ financiar poate fi creat de proprietarii unui activ nefinanciar".

Utilizarea exclusivă a banilor fiduciari, în special de la ruperea legăturii dintre dolar şi aur de la începutul anilor "70, a deschis calea financializării economiei mondiale, proces care a fost scăpat de sub control la mijlocul deceniului trecut.

După cum este descris fenomenul în cărţile şi articolele de specialitate, financializarea este "procesul prin care pieţele financiare, instituţiile financiare şi elitele financiare obţin o influenţă tot mai mare asupra politicii şi rezultatelor economice".

Impactul financializării se manifestă prin creşterea semnificaţiei sectorului financiar faţă de sectorul real, prin transferul venitului din sectorul real către cel financiar şi prin creşterea inegalităţii, pe fondul unei stagnări a salariilor. Toate acestea sunt prezentate de Thomas Palley într-un articol din 2007, "Financializarea: ce este şi de ce contează", unde se mai arată că "există motive pentru a crede că financializarea expune economia riscului deflaţiei şi recesiunii prelungite".

Se pare că am ajuns în stadiul în care băncile centrale, confruntate cu ineficienţa măsurilor clasice de politică monetară pentru stimularea creditării, încearcă să compenseze lipsa "banilor" noi injectaţi de băncile comerciale în economie prin "tipărire".

Odată parcurs articolul de la Banca Angliei, devine evident motivul luptei, prin orice mijloace, împotriva deflaţiei. Dar mai există suficiente active, mai ales nefinanciare, care să susţină procesul?

De asemenea, "Banii în economia modernă: o introducere" alături de "Crearea banilor în economia modernă", un articol complementar în care este prezentată detaliat natura banilor actuali şi funcţionarea relaxării cantitative, ne oferă adevăratul motiv al presiunilor exercitate în Europa pentru reducerea rolului numerarului în economie (n.a. articolul "Crearea banilor în economia modernă" va fi publicat, de asemenea, pe site-ul ziarului BURSA). Nu, nu este vorba de eficientizarea luptei împotriva evaziunii fiscale, ci de asigurarea încrederii consumatorilor în depozitele bancare, element fundamental mai ales în condiţiile în care nimeni nu mai ştie sigur adevărata "valoare" a activelor din bilanţurile instituţiilor financiare.

În noua sa carte, "Moartea banilor: colapsul sistemului monetar internaţional", James Rickards afirmă că "la un moment dat, încrederea în bani se poate pierde şi nu există mijloace pentru reconstituirea acesteia", fiind nevoie de apariţia unui nou sistem monetar, deoarece "problema crucială a sistemului financiar global de astăzi nu este reprezentată de bani, ci de datorii". "Crearea banilor (n.a. de către băncile centrale) este folosită ca mijloc de rezolvare a problemei datoriilor care nu mai pot fi plătite", mai arată Rickards în concluzia cărţii sale.

Implicaţiile procesului de crearea a banilor de către băncile private încep să fie recunoscute, în final, şi prin frecvenţa tot mai crescută a articolelor din presa financiară internaţională.

Într-un articol recent din Financial Times, Martin Wolf pledează pentru "eliminarea puterii băncilor private de a crea bani", deoarece doar astfel "gaura gigantică din inima economiei de piaţă poate fi astupată".

Dar de unde va veni iniţiativa? De la băncile centrale? Exclus, deoarece rolul lor este de a conferi legitimitate creaţiei banilor din nimic, care sunt împrumutaţi, cu dobândă, consumatorilor.

Concluzia? Una dintre cele mai importante bănci centrale a avut curajul să explice adevărata natură a banilor din economia modernă, dar educaţia financiară nu se opreşte aici şi va fi prea târziu dacă aşteptăm ca băncile centrale să ne explice şi consecinţele unui sistem monetar bazat pe încredere, dar care îşi pierde, treptat, cel mai important "activ" al său: încrederea acordată de consumatori.

Oare suntem condamnaţi la neputinţă în faţa acestui "viitor"?