O criză ascunsă macină zona euro

Actualizare 12:30

În articol sunt citaţi analiştii de la Citigroup cu descrierea "handicapate fundamental" privitoare la situaţia băncilor italiene. Expresia a fost preluată dintr-un articol Financial Times, unde formulării "fundamentally challenged" îi lipseşte contextul.

Conform analizei originale trimise ziarului BURSA de către Citi Romania, expresia "fundamentally challenged" se referă la "provocările fundamentale în ceea ce priveşte profitabilitatea" din sistemul bancar italian.

(C.R.)

----------

Totul este bine, după cum declară oficialii europeni, şi doar puţină răbdare este necesară, după cum spune Mario Draghi, pentru ca economia zonei euro să depăşească definitiv criza din ultimii ani.

Din nefericire, prăpastia dintre declaraţii şi datele oficiale de la Banca Centrală Europeană s-a adâncit recent până la un nivel întâlnit doar în perioada acută a crizei datoriilor suverane.

La începutul lunii mai 2016, excesul de lichiditate din sistemul bancar al zonei euro a atins un nou maxim istoric, aproape 830 de miliarde de euro, peste recordul anterior, de 811 miliarde, înregistrat în martie 2012 (vezi graficul 1).

Să fie doar o coincidenţă că maximul lichidităţii apare simultan cu o criză gravă în zona euro? Atunci dobânda facilităţii de depozit a BCE era de 0,25%, iar criza era vizibilă. Acum dobânda este de -0,4% şi norii de la orizont nu par aşa de negri, cel puţin conform declaraţiilor oficiale.

Sumele plasate în depozite la BCE, una dintre componentele lichidităţii sistemului bancar, au urcat peste pragul de 300 de miliarde de euro, restul reprezentând diferenţa dintre conturile curente şi rezervele minime obligatorii.

Ce fel de semnal este acesta, al creşterii depozitelor pe măsură ce dobânzile coboară în teritoriul negativ? Că băncile nu mai urmăresc profitul din creditare, ci minimizarea pierderilor?

Evoluţia lichidităţii excedentare din zona euro arată ineficienţa măsurilor pentru stimularea creditării, pe fondul gradului ridicat de îndatorare şi a subcapitalizării bancare, alături de lipsa încrederii în redresarea economică promisă de autorităţi. Mai există, desigur, şi problema creditelor neperformante, care este departe de a fi rezolvată.

În ultimul Raport asupra stabilităţii financiare globale (GFSR) de la FMI se arată că "băncile din Germania, Italia, Portugalia şi Spania sunt cele mai vulnerabile în faţa dobânzilor negative", adică programele de "stimulare" ale BCE nu discriminează între nucleul şi periferia zonei euro.

Tragicomedia "susţinerii" sistemelor bancare europene a căpătat, recent, accente dramatice în Italia. După ce fondul Atlas a salvat banca Popolare di Vicenza, prin subscrierea integrală a noii emisiuni de acţiuni de 1,5 miliarde de euro, premierul Matteo Renzi a venit cu o declaraţie de neînţeles. "Investitorilor le pot spune, în sfârşit, că piaţa domneşte în Italia", a precizat Renzi, după cum scrie Financial Times. Care piaţă? Cea care s-ar evapora instantaneu fără susţinerea BCE?

Ţinta de finanţare pentru Atlas, de 5 miliarde de euro, nu a fost atinsă, iar din cele 4,25 de miliarde de euro, o cotă de 35% a fost deja cheltuită pentru banca Popolare di Vicenza. O altă majorare de capital de 1 miliard de euro, pentru Veneto Banca, va fi garantată tot de Atlas şi fondul de "salvare" va cumpăra, probabil, toată emisiunea de acţiuni.

În articolul FT se mai precizează că "băncile italiene au cea mai mare proporţie a creditelor neperformante, cele mai multe sucursale per capita şi cea mai slabă profitabilitate la nivelul ţărilor din grupul G20", iar analiştii de la Citigroup consideră că băncile din Italia se confruntă cu "provocări fundamentale în ceea ce priveşte profitabilitatea", în condiţiile în care au nevoie de provizioane suplimentare între 10 şi 30 de miliarde de euro pentru creditele neperformante.

Chiar şi un scenariu optimist arată că Atlas nu poate ţine singur pe umeri această povară şi nici măcar ajutorul lui Hercule sau al altor titani nu va fi suficient. Hercule ar putea să ajute într-un singur fel, repetând munca prin care a curăţat grajdurile lui Augias la nivelul portofoliilor bancare.

Un alt set de date de la BCE, cel referitor la soldurile din cadrul sistemului european de decontare TARGET2, arată la fel de îngrijorător.

Pentru ţările de la periferia zonei euro, soldurile negative se apropie de valorile înregistrate în perioada de criză acută şi aduc în prim plan, din nou, lipsa încrederii în stabilitatea sistemelor bancare.

Soldul negativ al Spaniei a crescut cu o rată anuală de 25,5% în martie 2016, până la 266,5 miliarde de euro, iar soldul negativ al Italiei a crescut cu 37,5% faţă de martie 2015, până la 263,3 miliarde.

În aceeaşi perioadă, soldul pozitiv al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 14,6%, până la 609,2 miliarde de euro.

În ultimele 12 luni, soldul negativ al Greciei din cadrul TARGET2 s-a menţinut între 94 şi 106 miliarde de euro, un nivel comparabil fiind înregistrat doar în perioada acută a crizei datoriilor suverane din 2011 şi 2012.

Valoarea cumulată a soldurilor negative din Grecia, Spania, Italia şi Portugalia a crescut până la 690 de miliarde de euro, în condiţiile în care soldul pozitiv cumulat al Germaniei, Olandei, Finlandei şi Luxemburgului a crescut până la 868,2 miliarde de euro (vezi graficul 2).

Când problema ieşirilor masive de capital din ţările de la periferia zonei euro a devenit deosebit de gravă în 2011 şi 2012, o analiză a Băncii Olandei arăta că "soldurile negative reflectă ieşirile de capital din ţările vulnerabile ale zonei euro şi reprezintă un indicator important al intensităţii crizei datoriilor din Europa", dar "aceste solduri se vor reduce pe măsură ce ţările vulnerabile şi băncile lor se vor putea finanţa din nou pe piaţă".

Cel puţin teoretic, atât ţările de la periferia zonei euro cât şi băncile locale se finanţează de pe piaţă, dar prognoza Băncii Olandei întârzie să devină realitate. Oare de ce?

Fostul bancher Martin Hutchinson scria, tot în urmă cu patru ani, că sistemul TARGET2 şi precursorul său TARGET nu au făcut decât să "împiedice declanşarea unor mecanisme de corecţie care ar fi blocat, sau măcar încetinit, acumularea datoriilor pentru ţările cu deficite comerciale şi ale balanţei de plăţi".

Mai mult, "sistemele TARGET au fost construite în mod specific pentru a preveni funcţionarea mecanismelor naturale de corecţie ale pieţei, care se manifestă prin dobânzi ridicate şi crize ale creditării, ca urmare a bulelor speculative şi a cheltuielilor guvernamentale nesăbuite", mai arată Hutchinson.

Până acum, mecanismele de corecţie ale pieţei au fost reduse la tăcere. Dar până când va mai reuşi BCE această performanţă?