O linie electrică aeriană de 400 kV Reşiţa - Pancevo va costa 82 milioane lei

V.B.
Companii #Energie / 4 iunie 2014

CNTEE Transelectrica a semnat contractul de execuţie pentru realizarea liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV, pentru interconectarea localităţilor Reşiţa (România) şi Pancevo (Serbia), valoarea contractului fiind de 81.389.615 lei fară TVA, iar linia urmând a fi pusă în funcţiune în cursul anului viitor, potrivit unui comunicat remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Operatorii de transport ai României şi Serbiei au semnat în noiembrie 2005 un memorandum de înţelegere pentru construcţia unei linii electrice de 400 kV de interconexiune între cele două sisteme, cu o lungime totală de 131 km, dintre care 63 km pe teritoriul ţării noastre.

LEA va fi realizată în varianta dublu circuit şi va traversa 11 localităţi din Caraş-Severin: Resiţa, Ezeriş, Lupac, Dognecea, Goruia, Ticvaniu Mare, Berlişte, Ciudanoviţa, Grădinari, Vărădia şi Vrani.

"Realizarea acestui obiectiv de investiţie va asigura creşterea capacitatii de schimb cu Serbia şi vestul Europei şi evacuarea puterii din centralele eoliene şi amenajările hidroelectrice din zona Porţile de Fier-Reşiţa, asigurând astfel întărirea reţelei de transport pe axul de vest (Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Arad)", se mai arată în comunicat.

Acţiunile Transelectrica (simbol: TEL) au închis astăzi în creştere uşoară pe BVB, cu 0,05%, până la 19,05 lei/unitate. La acest nivel, capitalizarea societăţii este de 1.395.691.823,68 lei. Ultima tranzacţie de tip Deal a fost încheiată pe 20 mai, cu 60 mii titluri TEL, în schimbul a 1,086 milioane lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb