O (nouă) privatizare cu deznodământ tragic

DRAGOŞ CABAT, analist efin.ro
Ziarul BURSA #Companii / 29 iulie 2013

O (nouă) privatizare cu deznodământ tragic

Privit din interior, procesul de privatizare din România poate fi definit cam aşa, iar această definiţie a rămas constantă de 20 de ani: cum facem să preia "băieţii noştri" nişte active cât mai ieftin şi să împărţim banii între noi? Din exterior - adică de la potenţialii investitori străini - definiţia a evoluat de la: "ce putem să luăm pe nimic" (în special terenuri şi clădiri), către "cum ne putem extinde piaţa de consum şi reduce costurile operaţionale". Şi dacă pentru activele < căzute > cu totul suntem dispuşi să acceptăm oferte din exterior - unele la presiunea occidentului, altele de nevoie - atunci când vine vorba despre companii din care se mai pot scoate bani, tendinţa este să favorizăm "investitorul strategic autohton". Desigur, există şi excepţii: Petrom, câteva bănci, Romtelecom, le numărăm pe degete. În rest, lupta dintre investitorii străini şi cei români s-a dat conform principiilor enunţate mai sus.

Este ceva rău în această abordare? Teoretic, nu. Naţionalismul economic este prezent în majoritatea ţărilor europene (Franţa, Spania, Germania sunt doar primele exemple care îmi vin în minte), ca şi celelalte forme de naţionalism... Practic însă, a favoriza pe cineva este acceptabil numai dacă nu sunt afectate interesele companiei privatizate şi cele ale statului român. În ultimele luni, privatizările încercate de stat - mai toate eşuate lamentabil - au arătat o profundă lipsă de profesionalism şi încercări grosolane de a favoriza "interese locale" în dauna statului (adică, de fapt, în dauna contribuabilului român). Aşadar, renumita reţetă de privatizare a profiturilor şi naţionalizare a pierderilor este pusă la lucru.

Privatizarea CFR Marfă pare a se îndrepta către un rezultat similar cazului Oltchim. Când am fost întrebat de unde provin problemele financiare ale unei companii ca CFR Marfă, singurul răspuns posibil a fost: incompetenţa şi frauda. Sigur, putem da vina pe mediul economic extern ostil (deşi importurile şi exporturile de materii prime nu au scăzut în România), pe volumele mai mici de materii prime transportate pe calea ferată, pe competiţia indirectă din partea transportatorilor rutieri (ţinând cont de calitatea infrastructurii rutiere, aceasta pare o glumă) sau navali (dar, ghinion! şi aceştia se plâng de scăderea cererii), pe lipsa investiţiilor în infrastructură (reală, dar transportul pe calea ferată nu este IT sau vârful tehnologiei...), toate acestea sunt doar modalităţi de a ascunde ce spuneam mai sus: incompetenţa şi frauda. Şi dacă CFR Marfă tot trebuia vândută, pentru a o "eficientiza", cui să o vindem oare? Unui investitor strategic! Nu doresc să fac comentarii despre situaţia financiară a cumpărătorului român (măcar şi pentru a nu influenţa procesul de privatizare sau şedinţa CSAT!), dar devine tot mai clar că se va sparge un nou balon de săpun cu privire la mitul investitorului strategic român: cei care au reuşit făcând afaceri cu statul, nu prea au resurse să ducă la bun sfârşit ceea ce au început. Desigur, atunci când iei pe nimic active importante, durează ceva până când reuşeşti să îi risipeşti, dar până la urmă tot reuşeşti! Iar criza nu face decât să grăbească procesul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb