O NOUĂ TOAMNĂ FIERBINTE PENTRU ITALIA ŞI EUROPA Cum va răspunde BCE ultimatumului venit din Italia?

Criza financiară din Turcia a mutat pe plan secundar, dar numai temporar, atenţia acordată Italiei de pieţele financiare.

Politica fiscală propusă de noul guvern, alături de atitudinea "belicoasă" faţă de autorităţile europene, au determinat o nouă creştere accelerată a costurilor de finanţare în luna mai 2018, care a continuat, după o uşoară temperare, şi în luna august 2018.

La sfârşitul săptămânii trecute, randamentul obligaţiunilor de 10 ani ale Italiei a depăşit 3,1%, iar spread-ul faţă de obligaţiunile similare ale Germaniei a ajuns la circa 2,8 puncte procentuale (vezi graficul 1).

Creşterea accelerată a costurilor de finanţare pe termen lung din luna mai a avut loc în ciuda achiziţiilor masive de obligaţiuni guvernamentale de către băncile italiene. Conform datelor de la BCE, valoarea achiziţiilor nete a fost de circa 28,4 miliarde de euro, semnificativ peste nivelul înregistrat în perioada acută a crizei datoriilor suverane din 2012.

În aceste condiţii, este esenţială existenţa unui cumpărător de ultimă instanţă, rol asumat de Banca Centrală Europeană, mai ales de la declanşarea programului de tipărire, în urmă cu mai bine de trei ani.

"BCE trebuie să garanteze că spread-ul dintre randamentele obligaţiunilor guvernamentale europene nu va depăşi un anumit nivel", a declarat Claudio Borghi, membru al partidului La Lega şi preşedinte al comisiei financiare din Camera Deputaţilor, pentru Reuters.

Dar cum poate face BCE acest lucru, în condiţiile în care valoarea achiziţiilor nete de obligaţiuni guvernamentale se va reduce până la 15 miliarde de euro lunar din octombrie 2018, de la 30 de miliarde în prezent, şi la zero de la începutul anului viitor? Va fi obligat Mario Draghi să repornească tiparniţa, chiar dacă riscă deprecierea accelerată a monedei unice, pe care a promis că o va apăra cu orice preţ?

Euro s-a depreciat deja semnificativ faţă de dolar în ultimele luni (vezi graficul 2), iar analistul american Martin Armstrong a scris recent pe blogul său că "BCE a intrat în panică şi a cerut băncilor să limiteze convertirea euro în dolari".

În opinia lui Borghi, un maxim rezonabil al spread-ului ar fi la 150 de puncte de bază (1,5 puncte procentuale), iar în lipsa acestei garanţii "euro va fi desfiinţat". Deoarece spread-ul actual al obligaţiunilor Italiei faţă de cele ale Germaniei este aproape dublu, iar achiziţiile BCE sunt limitate, singura soluţie pare să fie vânzarea masivă a obligaţiunilor Germaniei, care să conducă la creşterea costurilor de finanţare pentru guvernul celei mai mari economii din zona euro. Din păcate, acest scenariu este implauzibil.

Presiunea impusă asupra BCE este evidentă şi pare să reprezinte o "inversare" a "şantajului" aplicat cu "succes" Italiei şi Greciei de instituţia monetară a zonei euro în perioada acută a crizei datoriilor suverane din Europa.

Lorenzo Bini Smaghi, fost membru al conducerii executive a BCE, în prezent preşedinte al grupului bancar Societe Generale, scria în cartea sa "Moarte prin austeritate: Democraţiile europene cu spatele la zid" (2013) cu "episoadele italiene şi greceşti arată cum aparatul UE lucrează prin intermediul elitelor politice din fiecare ţară pentru a asigura îndeplinirea voinţei sale atunci când se opune rezistenţă".

Episodul italian se referă, desigur, la acţiunile BCE din toamna anului 2011, care au forţat creşterea masivă a costurilor de finanţare, pe fondul cărora Silvio Berlusconi a fost nevoit să demisioneze.

Afirmaţiile lui Bini Smaghi au fost confirmate, în prima parte a acestui an, de Athanasios Orphanides, fost guvernator al Băncii Ciprului şi fost membru al Consiliului Guvernatorilor BCE între 2008 şi 2012.

"BCE poate ameninţa cu lichidarea sistemului bancar dintr-o ţară, prin eliminarea accesului băncilor la refinanţare" şi "poate crea o criză pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale", iar "acest lucru s-a întâmplat în cazul Italiei din 2011", a precizat Orphanides, conform unui articol din publicaţia britanică The Telegraph.

Revenirea costurilor de finanţare ale Italiei pe o traiectorie accentuată de creştere este pusă acum pe seama "contagiunii" din Turcia, după cum a declarat Claudio Borghi pentru Reuters, care susţine că "situaţia internă politică şi economică nu este principalul motiv al presiunilor asupra pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni".

Aproape simultan cu declaraţiile lui Borghi, cotidianul Il Libero a publicat un interviu acordat de Giancarlo Giorgetti, subsecretar în cabinetul condus de Giuseppe Conte.

"Mă aştept la un atac speculativ până la sfârşitul lunii august", a subliniat Giorgetti, în condiţiile în care "volumul tranzacţiilor este redus, iar pieţele sunt populate de fonduri de hedging flămânde care îşi caută prada".

Se pare, însă, că nu doar fondurile speculative sunt gata de atac. Odată cu interviul acordat de Giancarlo Giorgetti, Il Libero a mai scris că "Italia se îndreaptă către furtuna perfectă", pe fondul publicării noilor calificative acordate de agenţiile de rating, care sunt aşteptate la sfârşitul lunii curente sau începutul lunii viitoare. "O nouă reducere a ratingului înseamnă dezastru", arată Il Libero.

Pe fondul creşterii accelerate a spread-ului dintre obligaţiunile Italiei şi Germaniei, analiştii de la Bank of America Merrill Lynch consideră că "o mişcare importantă se va produce pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale ale Italiei", deoarece "actualul spread nu este sustenabil", conform unui articol recent de la Bloomberg.

Prognozele lor arată că spread-ul fie se va reduce până la 170 de puncte de bază sau va exploda până la 400 de puncte de bază până la sfârşitul anului.

Cel mai important factor îl reprezintă, bineînţeles, construcţia bugetului pentru anul viitor. După cum scrie Bloomberg, guvernul va prezenta proiectul de buget până la sfârşitul lunii viitoare şi îl va trimite la Bruxelles pentru validare până la mijlocul lunii octombrie 2018.

După cum arată Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph, "prăbuşirea podului din Genova i-a oferit lui Matteo Salvini un nou motiv pentru denunţarea condiţiilor bugetare impuse de UE".

"Nu poate exista compromis între regulile fiscale şi siguranţa italienilor", a declarat Salvini, iar Evans-Pritchard subliniază că "prăbuşirea podului este scuza tragică de care are nevoie pentru sfidarea Pactului de Stabilitate".

Pentru Il Libero, Giancarlo Giorgetti a mai declarat că "vechiul establishment din Italia şi Europa doreşte răsturnarea acestui guvern pentru a evita un precedent", iar "guvernele populiste nu sunt tolerate", deoarece "UE se teme că un succes al Italiei va îndemna şi alte ţări să ne copieze".

În curând vom afla cât de mare este dorinţa "elitelor" italiene şi europene de a răsturna guvernul de la Roma, deşi un eventual "succes" nu poate asigura decât o iluzie a stabilizării zonei euro şi doar pe termen foarte scurt, iar efectul colateral poate fi impulsionarea suplimentară a mişcărilor populiste de pe continent.