Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că săptămâna 16-20 mai a înregistrat recordul anului pe piaţa derivatelor administrată de BVB, în termeni de volum şi valoare tranzacţionată. Cele 5 contracte tranzacţionate au cumulat un volum de 1.073 şi o valoare noţională de 1,53 milioane lei, ponderea cea mai mare aparţinând contractului GOLD Futures. Începând cu data de 9 mai 2011, acesta beneficiază de serviciul de Market Making furnizat de Tradeville.
Mihaela Bîciu, Director general Tradeville, a declarat: "Volumele ridicate înregistrate de contractul GOLD Futures relevă importanţa activităţii de market making pentru dezvoltarea pieţei derivatelor. Tradeville a atras investitorii prin oferirea serviciului la costuri reduse datorită practicării unor spread-uri scăzute. Tradeville îşi propune să dezvolte această linie de business prin asigurarea lichidităţii, în condiţii competitive, şi pentru alte instrumente, cu scopul de a oferi investitorilor oportunitatea diversificării portofoliului investiţional."
"Suntem bucuroşi să remarcăm interesul tot mai ridicat al investitorilor şi intermediarilor pentru Piaţa Derivatelor, ca urmare a măsurilor şi eforturilor depuse de echipa Bursei de Valori Bucureşti în ultimele luni. Obiectivul nostru pe termen mediu este să creştem atractivitatea acestei pieţe atât pentru investitori, cât şi pentru participanţi, aducând instrumente noi şi facilităţi pentru intermediarii activi pe Piaţa Derivatelor. Ne propunem să acordăm o mai mare atenţie şi procesului de educaţie, pentru a creşte interesul clienţilor în tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate listate la BVB", a declarat Valentin Ionescu, Director General BVB.