Oameni şi instituţii

De ce deviază atît de repede şi de mult instituţiile noastre de la normalitate? De ce transferul, în ambele sensuri, între probleme instituţionale şi probleme personale are loc fără nici o oprelişte, adăugînd confuzie, acolo unde domnea deja incoerenţa? De ce oamenii noştri politici ignoră, cînd nu calcă în picioare cu bună ştiinţă, regulile elementare de comportament instituţional şi nu înţeleg cîtuşi de puţin cerinţele, regulile şi formele de exprimare ale "omului de stat"? Întrebări care pentru mulţi sunt doar "teoretice", dar a căror relevanţă practică devine vizibilă sub presiunea evenimentelor, iar subiectul capătă o fulgurantă actualitate, exact ca în zilele acestea! Răspunsurile la întrebări din această categorie sunt, însă, esenţiale pentru a înţelege de ce soluţiile problemelor noastre, politice, economice şi de adminstraţie publică sunt aproape imposibil de realizat în practică, cu metodă, răbdare şi eficienţă, chiar şi atunci cînd, prin excepţie li s-a dat un răspuns cu miez.

Stai şi te minunezi! Parlamentul o ia prin mirişte, Justiţia şi înalţii ei reprezentanţi se erijează în arbitri ai jocului de putere, (de rîsul curcilor, dacă n-ar fi de plîns, un procuror îi scrie scrisori deschise Premierului, al cărui subordonat este, pentru a-i cere demisia!!!); Guvernul luînd decizii pentru care este nevoit să emită sute de rectificări, adaptări, reglementări explicative, reglementări de operaţionalizare, ori pur şi simplu renunţări la ceea ce el însuşi a decis, Preşedintele României în rol mînă forte a opoziţiei! Cum este posibil ca toate să mergă pe dos? Răspunsul simplu la întrebările pe care nu ai cum să nu ţi le pui este ca în snoava cu Moş Teacă: De ce nu merge armata bine? Pentru că provine din civili! La noi, instituţiile "provin" din oameni! Oameni obişnuiţi, cu o foarte limitată educaţie, ca să nu mai spun despre cultură, instituţională. Pentru că tot este în centrul atenţiei publice zilele acestea, vă propun să îl luăm ca exemplu pe actualul ocupant al demnităţii publice de Premier. Nu trebuie prea mult exerciţiu pentru ca să-i descopere cineva resorturile comportamentale şi rădăcinile lor "educaţionale": educaţia instituţională a familiei - cuminte, doar cu Mama, să nu o supere!; educaţia şcolară - "mişto" de licean imberb, dar plin de dorinţa de afirmare, plus ceva spoială de cultură academică; nota inconfundabilă a "educaţiei instituţionale" din servicii: minciuna ca instrument de lucru zilnic, negarea adevărului în orice condiţii, indiferent de ridicol, ori de preţ, dacă el îţi dăunează cîtuşi de puţin, "sentimentul" că eşti deasupra celorlalţi, că faci parte dintr-o lume căreia îi este permis tot ceea ce muritorilor de rînd le este interzis, sentimentul unei atotputernicii căreia nimeni şi nimic nu ar trebui să-i poată sta în cale! Cu toţii suntem produse ale educaţiei! De ce ar fi V. Ponta diferit? Aşa este, doar că a te afla într-o postură instituţională înaltă, de decizie, a te manifesta în spaţiul acţiunilor şi responsabilităţilor publice cere un alt tip de educaţie şi de cultură, alta decît cea din familie, şcoli ori servicii de informaţii. Nimeni nu se naşte nici cu educaţie, nici cu vreo formă de cultură "pre-instalată". Ca să le avem, ca să putem învăţa să ne exprimăm folosind limbajul lor, ca să le putem folosi eficient, pentru a face lucruri mai simple, ori mai complexe, trebuie, mai întîi, să le învăţăm, iar mai apoi să le exersăm îndelung, sub ochiul atent şi aspru cu greşelile mari, al unui "maestru" îndrumător. Educaţia şi cultura funcţiei administrative şi a demnităţilor publice la noi este exact în diagnosticul pus de Caţavencu: "Noi admirăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!" Parafrazîndu-l pe acelaşi mare om politic putem spune fără nici o teamă de a greşi: Educaţia şi cultura administrativă e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvîrşire! Şi, pentru că tot veni vorba de Caragiale, ştiţi cu ce începea educaţia administrativă pe vremea dumnealui? Cu scrisul... caligrafic! (vezi schiţa "Triumful talentului"). Desigur, educaţia administrativă nu doar de la noi conţinea o doză masivă de autoritarism, uneori virulent, despotic, un soi de cult al şefului (vezi Două Loturi şi D-ale Carnavalului). Conţinea însă regulile stricte ale birocraţiei, de la modul de redactare a unui aviz (vezi N. Filimon, "Nenorocirile unui slujnicar"), pînă la reguli de comportare socială, lucruri permise, ori interzise unui funcţionar public, în spaţiul public! La noi, din păcate, iar acesta este una dintre cele mai rezistente cauze ale înapoierii noastre sociale, educaţia şi cultura birocratică au fost slabe, iar în zilele noastre sunt pur şi simplu inexistente. Fiecare face după cum îl duce capul, după cum îl trag interesele, ori obligaţiile "de partid" şi mai ales după cum o da Dumnezeu! Iar Dumnezeu, ştie oricine e teribil de ocupat de la o vreme, cu ale Lui, şi nu prea are timp să rezolve el, cu mare mila Lui, şi problemele noastre! Vorba lui Coşbuc: "Nu cerceta aceste legi, că eşte nebun cînd le-nţelegi".

Bine, dar cu moţiunea, cu căderea Guvernului, cum rămîne?

Rămîne cum am stabilit! Nu despre instituţii şi relaţii instituţionale este vorba, la noi, ci despre oameni incapabili să înţeleagă, măcar, limbajul şi rigorile instituţionale, necum să se folosească de ele pentru a grăi articulat! Deocamdată suntem la stadiul "Me Tarzan, you Jane !"