Asociaţia Romanian Business Accelerator, prin preşedintele acesteia, Marian Duşan, se arată ingrijorată de greşelile Guvernului, prin care acesta pune în pericol echilibrarea economică a ţarii, se arată într-un comunicat de presă.
"Realitatea este că Guvernul a ratat estimarea PIB-ului. Acest fapt se traduce prin presiuni mai mari pe economie şi prin faptul că statul trebuie să reconsidere alocarea banilor. Exista două mari zone din care Guvernul ar putea tăia din buget: cheltuielile sociale, adică salarii şi pensii, şi investiţiilor", spune Marian Duşan.
Potrivit reprezentanţilo Asociaţiei Romanian Business Accelerator estimarea greşită a PIB-ului va atrage după sine încă o mare problema: Guvernul va fi nevoit să se împrumute tot mai mult.
"În condiţiile existente, insistăm pe crearea unor condiţii favorabile investiţiilor străine şi pe organizarea şi promovarea licitaţiilor internaţionale", adaugă Duşan.