Oare este chiar Banca Naţională a României cea care mă invită să ne luăm la mişto?

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 martie 2016

Oare este chiar Banca Naţională a României cea care mă invită să ne luăm la mişto?

Mie nu mi-e clar cine ne tot dă răspunsuri la solicitările oficiale pe care le adresăm Băncii Naţionale a României, pentru că este al doilea răspuns, într-un interval de o lună, care are pretenţia că ne este transmis de acolo, dar nu este asumat de nici o persoană (măcar cu prenume, dacă nu şi cu nume - Cornel, sau Mirela, sau Ionuţ, sau Raluca, sau din nou Raluca, ,sau... mă rog, sunt atât de mulţi, încât prenumele încep să se repete, deşi sunt fiinţe omeneşti relativ distincte).

Dar, nici vorbă ca răspunsul să aibă vreun antet sau ştampilă, ca să nu mai vorbim despre vreo semnatură olografă autorizată, pentru că e un e-mail.

Noi semnăm.

Ăştia, care nu ştiu cine sunt, nu semnează; ei scriu "Serviciul de Relaţii Mass-media/Direcţia Comunicare".

Dar eu nu am de unde să ştiu nu doar cine sunt ăştia, ci, de fapt, eu nu am de unde să ştiu nici de unde sunt ăştia - sunt ei de la BNR, sau nu sunt de la BNR? - pentru că răspunsurile ne vin de pe o adresă de e-mail, care nu se află în lista oficială de e-mail-uri, afişată pe site-ul oficial al BNR.

Parcă aş primi e-mail-uri de la un off-shore.

Eu scriu la BNR şi primesc răspunsuri de la Cristian Sima, din Virgin Islands (apropo, mă aflu în apel, în procesul cu el).

M-am fript o dată (nu atât cât le-ar fi plăcut unora, dar m-am fript suficient cât să râdă proştii de mine), mi-ajunge, nu vreau să mă mai frig şi cu Banca Naţională a României, indiferent de prestigiul instituţiei, că şi Sima ajunsese preşedinte de bursă şi după aia se consideră un "ronin pribeag deasupra Atlanticului".

Este a doua oară când semnalez detaliul, căci, în articolul "Cuneiforme la Banca Naţională", din BURSA, de la întâi februarie, am publicat, referindu-mă la "Direcţia de Comunicare": "Aş înţelege trei săptămâni de lucru pentru acest răspuns, dacă v-aţi fi consultat Direcţia Juridică BNR.

Nu pare că aţi făcut asta.

Dacă aţi consultat-o, atunci nu v-a luat în serios.

Poate că aţi şi simţit asta, pentru că altfel nu-mi explic de ce nu-şi asumă răspunsul nici o persoană, cu nume şi prenume, ci BNR şi "Direcţia Comunicare".

Oare, poate Banca Naţională a României, ea însăşi, sau o Direcţie din organigrama ei să formuleze un răspuns?!

Cine mi-a răspuns, zidul de pe Doamnei nr. 8, cel de pe Lipscani nr. 16 sau cel de la nr. 25?

Această "Direcţie Comunicare" a creat situaţia bizară să vorbesc la perete.

Metaforic, dar şi la propriu.

Adică, Comunicare.

Înţelegeţi cacofonia, nu-i aşa?!"

Cacofonia se repetă.

"Adică Comunicarea" BNR nici nu a infirmat, nici nu a confirmat prin semnătura vreunei persoane că, da, Direcţia asta din Banca Naţională este cea care ne dă răspunsurile.

Singurul lucru care se confirmă este că vorbesc la perete.

Deci, detaliul mă munceşte.

Observ, în plus (sau în minus, cum vreţi), că textul răspunsului care chipurile vine de la BNR, este doar un document ataşat celui pe care figurează adresa de e-mail (bănuită a fi de la BNR, dar, care nu figurează în lista oficială de e-mail-uri BNR).

Virgin Islands.

Cristian Sima.

Textul răspunsului ataşat nu are nici un titlu, nici o indicaţie despre autor, sursă etc., e un morman de litere.

Sima.

L-aţi angajat la Banca Naţională a României pe Cristian Sima?

N-ar fi bine.

Vedeţi că am un proces cu el!...

Omul fură şi după aia vă dă în gât.

Încă o dată: deci!

Eu semnez, ăştia nu (în fine, este un "eu" metaforic).

Eu întreb, aştia mă ameninţă.

Prima oară, mi-au zis că "considerăm că prin acest demers mediatic (n.r. - articolul "Carabulea a renunţat la controlul «Carpatica» pentru 5 milioane de euro"/ BURSA/ 01.02.2016)se încearcă influenţarea justiţiei prin intermediul opiniei publice".

Acum, repetă aceeaşi absurditate: "...având în vedere precizările formulate de către Banca Naţională a României în opinia exprimată cu privire la articolul apărut pe site-ul www.bursa.ro din data de 29.01.2016, şi în acest caz, prin acest demers mediatic, se încearcă influenţarea justiţiei prin intermediul opiniei publice".

Bang!

Am informat publicul că "Ilie Carabulea, acţionar al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), a depus recent o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva lui Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României, a lui Marin Bogdan Viorel - şef serviciu Direcţia de Supraveghere BNR, precum şi a conducerii băncii pentru abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, acuzând un prejudiciu de un milion de euro, potrivit denunţului, consultat de ziarul BURSA".

A fost o ştire în exclusivitate.

Am cerut opinia BNR despre fapt.

Iar ăştia, care nu ştiu dacă nu care cumva sunt Cristian Sima, din Virgin Islands, mi-au zis că influenţez justiţia.

Şi eu, acum, ce să fac?!

Tremur tot.

Influenţez justiţia, dragă!

Voi mai îndrăzni, vreodată, să fiu ziarist?!

Eu, unul, cred că răspunsul care se pretinde a fi de la BNR este o luare la mişto.

La miştouri mă cam ştiu de mic - în armată am jucat farse regulate, întregului regiment, până am fost înaintat la garnizoană, că nu-mi mai ajungea materia primă.

Cred că şi astăzi, după aproape jumătate de secol, se mai povesteşte de cireşele necoapte, vopsite în roşu, prin înmuiere în găleata cu "Duco" (vopsea pe bază de acetonă). Mi-a luat o noapte întreagă, căţărat prin pomi. A doua zi, întregul regiment vomita, fără deosebire de grad.

Acum mă întreb: am fost avansat din nou?

Chiar aşa un noroc să dea peste mine, să mă invite însăşi Banca Naţională a României să ne luăm la mişto?

Nu-mi vine a crede.

Încă puţin şi apar cireşele...

Vezi aici precizările făcute de Banca Naţională a României, în urma articolului

"Ilie Carabulea i-a făcut plângere penală la DNA lui Nicolae Cinteză"

Citiţi şi articolul "Carabulea a renunţat la controlul «Carpatica» pentru 5 milioane de euro".

Opinia Cititorului ( 37 )

  1. Intrebare mai off-topic: e chiar atat de greu de arestat acest Cristian Sima? E cumva deasupra legii, nu poate fi si el arestat si extradat?

    1. Cred ca Make este singurul care l-a dat in judecata pe Sima si daca e adevarat ce afirma Make despre contractul cu Sima, pare sa fie si singurul care sa poata castiga procesul cu el.

      Sima nu e dat in urmarire, el poate ca este in Romania, bine-mersi. 

    Make are dreptate, de fapt nu este un detaliu marunt felul lipsit de responsabilitate in care comunica BNR.

    Lipsa de responsabilitate a BNR e stabilita prin lege, imunitatea angajatilor BNR este cu mult mai solida decat a parlamentarilor, iar ei profita de asta in toate felurile. 

    Bravo Make!

    Esti, din nou, singurul. 

    Cum se poate ca sa trimiti mail si sa nu semnezi ?

    Colaborarea intre doua firme, colaborarea prin mail se face prin doua persoane. 

    Inseamna ca la Bnr sunt " numiti" oamenii si se acopera unul pe celalalt ca la CNADR, inginerii de drumuri sunt o raritate.

    BNR se duce cu increderea la vale, numai cat a prins viteza. 

    1. Tare-n clontz, dar nu-si semneaza gainatzul.

    Amuzant... Dar n-as pune mina in foc... BNR incepe sa semene din ce in ce mai tare cu Biserica Ortodoxa Romana, care, se stie, e o fiinta colectiva... In subsol, in haznaua cu galbini, troneaza o matca mucilaginoasa care pulseaza, spirciie si cloceste niste pocitanii care eclozeaza si apoi, dupa caz, isi lasa barba sau cravata...

    1. Misto imagine!

      Încearcă sa dezvolți... 

      BNR, ca si Patriarhia, reprezinta un biotop enclavizat, populat de specii ciudate, de negasit in alta parte. Nu seamana cu nimic. Sint marsupialele societatii mioritice, jurassic parcurile carpato-danubiano-pontice. Daca aduci un banal homo sapiens inlauntru gardurilor, acesta sau va muri imediat, negasind resursele necesare traiului, sau va devasta intreaga populatie, ca un iepure Australia. Lucrator BNR sau super popa nu devii. N-ai cum. Te creaza institutia. Fara ea nu existi. Cred ca roninii din poveste nu erau samurai care si-au pierdut shogunul, ci bancheri carora le-a murit guvernatorul.

      Foarte bună proză fantastică.

      Felicitări!

      Popii și bancherii? Tare! 

      si anume bancheri care s au pierdut in spatiu si dupa referndumul din 2012 de teama sa nu aiba aceeasi soarta ca a razvratitorilor lui Ulisse s au teleportat in Moldova si au uitat sa revina in Romania. :-)

    Ma keama respectu fata de Make sa spun:

    cu stima maestre,  

    nu poti ati bate capu, 

    cu niste bestii = BNR 

    1. Daca ar exista atunci ar fi intelepte, ceea ce nu de poate demonstra...

    Incredibil... nu te mai mira ca un tanar cu cosuri ca astia de la BNR nu stau de vorba cu cei care si-o fura de la sluga slugilor lor. E o problema de statut. In plus, mai am putin si cred ca tu esti sergentul din poezia lui Alecsandri care a dat gata un regiment de rusi, dar nu cu decoratia din piept, ci cu cireasa de pe tort. Nu e fumos sa minti in halul asta ca in doi ani tu ne omori toata armata cu gogosi de presa, iar asta actioneaza asupra psihicului si te determina sa admiti mai usor gogosile celorlalti, chiar si ale lui Sima. Ai grija cum minti ca asa te vor minti altii si pe tine. Nu ne mai duce cu cireasa vopsita ca o sa ajungi la maro in cativa ani... deh... varsta! La mai multa inspiratie ca o iei rau de tot pe aratura.

    1. putin.

      domnia sa in proschpektu de preluare a minoritarilor ne spune ca investitori majoritari la nextebank ar fi BERD si alti sfinti. Domnia sa nu ne spune la cine se inchina sfintii acestia. Sa fie piatra filozofala Blacksone nedemna pentru a fi prezentata publicului larg.? Nu era atunci domnul Daianu un fel de BERD? Era si dansul un investitor majoritar....

      Pot sa frece si lampa lu' Aladin.

      Matale esti ala de la Antena 3.

      In text nu se regaaeste nptiunea de mafiot si nu este mentionat ca Florian primeste un cap in gura... Desi la statura sa ar fi fost putin mai greu...

      Inca mai vopsesti cirese?

      Ai aflat de ce vomiti.

    Cum, tot ce apare in presa ca fiind "comunicat BNR" este nesemnat?

    Stati linistiti Sima nu pateste nimic. Inca face tranzactii de mii de euro, mai vinde si cartea aia la greu deci chiar daca ar fi sa dea niste bani inapoi ar avea de unde. Aerul din Alpi e mult mai sanatos decat asta din Carpati.

    Din cate inteleg ati trimis o sesizare/adresa catre BNR si nu ati primit raspuns (nici macar dupa termenul legal prevazut pentru transmiterea raspunsurilor) - pentru ca ceea ce ati primit nu poate fi considerat un raspuns oficial. In aceste conditii, in care legislatia in vigoare nu este respectata, va puteti adresa protectiei consumatorului si instantelor de judecata reclamand nerespectarea legilor in vigoare de catre BNR.Avem legi, avem instante, avem chiar si drepturi pe care trebuie sa ni le aparam. Succes!

    In alta ordine de idei, ZF a publicat 2 articole cu declaratiile oficialilor BNR la care sunt multe de comentat. Ar fi util ca Bursa sa publice acele declaratii in care Isarescu compara BNR-ul cu imnul national si cu tricolorul. In realitate, este o mare diferenta intre acestea intrucat tricolorul si imnul national NU AU TRADAT niciodata romanii si drepturile lor! 

    1. Daca nu semneaza, atunci orice comentariu e inutil, vorba lui Make, poate ca, de fapt, e Cristian Sima.

      Da, a zis asta la Radio Romania Actualitati.

      Si Ceausescu isi pierduse mintile dupa 20 de ani e domnie. 

    Prea patetic, prea Karagiale.

    Hai sa revenim la cifre, la parerile expertilor, interni si externi, ca daia sunt experti. 

    Hai sa facem un studiu de impact. 

    Numai populism, interese, instigare, - de fapt si in media, asta e realitatea.

    Sa se discute pe cifre, mai ales in ziare economice, dem piata, de bursa cererii si ofertei. 

    Tandemul asta Sima-Isarescu af fi chiar mai tare decat cel dintre DNA si SRI...

    1. Asta si suspecteaza Make, ca Isarescu face tandem cu Sima.

    Make,

    poate ca ceea ce scriu in mesajul ala are un talc si nu e vorba de luat la misto!

    Tu spui : Carabulea a facut plangere penala impotriva unora din BNR. Bun. In cele mai fericite cazuri se intampla sa se puna in miscare si o actiune penala. Plangerea aia poate sa zaca in sertarul parchetului mult si bine, si asa se intampla cu majoritatea. Faptul ca tu vii si faci public lucrul asta, pune poate presiune pe procuror, in cazul in care ar vrea sa o doseasca. Dar asta este presiune? Sa analizezi cazul si sa dai NUP sau sa incepi urmarirea penala? Poate ca se bazau pe aspectul asta, ca plangerea vine de la Nea Ilie si ca e facuta la nervi, sau ca procurorul nu pricepe asa binesistemul financiar si are un pretext sa doseasca dosarul, iar tu vii si le anulezi avantajul asta administrativ! Pai poate chiar ai influentat justitia, sa isi faca treaba si sa rascoleasca rahatul! Si atunci au dreptate.... 

    1. si anume a trimis o la Bucuresti in loc de Chisinau. El inca nu stie ca supravegherea reputationala se face din Moldova..

      Subscriu.

      Interpretarea lui Make este prietenoasa. 

    tot Sima e si Cristi C?

    1. Nu cred....Sima nu-i in stare sa se documenteze, realmente, este doar spoiala.

    Daca ii intrebam pe Mugurel si Misu ce numere le produc extaz atunci singurele in esenta identice ar fi 1606 si 2002. Cu ele nu e Bine, da nici fara ele nu de poate. E un fel de eluxare sentimentala, iubire imposibila, precis domnul Mihai poate sa ne ajute. . .Love is in the air :-)

    Daca nu sunt semnate electronic, conform Legii 455/2001, acele mesaje electronice nu au nici o valoare dpdv juridic.

    1. Perfect inseamna ca pe maine transmit un comunicat in numele Bnr ca euroiul o sa fie 10 leigrei.

      Abia astept sa analizam aceasta... 

    Daca DNA-ul si-ar face treaba cum ar trebui sa o faca eu cred ca la Carpatica ar gasii o multime de neregului. Au inlaturat tot personalul vechi pe motivul ca nimeni sa nu vada si sa vb de abuzurile financiare pe care conducerea executiva aparata si nu supravegheata de CS le-au facut in decursul celor 3 ani de mandat. Poate ca Nea Ilie nu este cel mai corect om de afaceri din Romania si a platit pt ce a facut, dar toti cei pe care el ia platit cu bani grei ca sa ii conduca afacerile si l-au furat cu atata nesimtire, stiti sa plateasca vreunul?????????? Ati auzit ca vreunul din marii directori care pana a lucra pt Carabulea nu s-au mai intalnit cu salariile date de el si au plecat dupa ce si-au facut plinul sa plateasca pt hotiile sau conducerea defectuoasa????????? Va rog sa imi dati un exemplu. Macar unul!!! Si-au facut plinul si au lasat societatile in situatii deplorabile si acum il acuzam ca a incercat sa salveze ceea ce altii i-au furat!!! Si unde este domnilor dreptatea??????? Sunt unii care au lucrat la vreuna din societatile lui, au avut un job cand multinationalele ii scuipa ca nu au experienta, si acum arunca cu pietre in el. Dintotdeauna in tara asta ne-am tradat unii pe altii pt a iesii in evidenta cu prostie si nu cu inteligenta. Sa va ganditi daca asta este educatia pe care le-o dati copiilor vostri. Rusine!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb