Preşedintele Barack Obama consideră că fumatul canabisului nu este mai periculos decât consumul de alcool, dar apreciază că aceasta este "o idee proastă", potrivit unui interviu acordat revistei The New Yorker, citat de AFP.
Liderul SUA şi-a exprimat totodată regretul faţă de faptul că tineri provenind din cadrul unor minorităţi sărace din ţara sa sunt mai susceptibili să fie condamnaţi la închisoare pentru că au fumat iarbă decât tinerii din mediile bogate.
"După cum se ştie, am fumat iarbă atunci când eram tânăr şi consider acest lucru un obicei prost şi un viciu, nu foarte diferit de cel de a fuma ţigări, pe care l-am avut de când eram tânăr şi până la o vârstă înaintată a vieţii mele de adult", a spus Obama, potrivit revistei.
"Nu cred că este mai periculos decât alcoolul", a adăugat el.
Preşedintele a precizat că le-a avertizat pe cele două fiice ale sale, Sasha şi Malia, că "este o idee proastă, o pierdere de timp şi nu prea sănătoasă" să fumezi canabis.
În opinia lui Obama, "tinerii din clasa medie nu ajung la închisoare pentru că au fumat iarbă, însă copii săraci da".