OBIECTIV AL GUVERNULUI PENTRU 2012: Rata de absorbţie a fondurilor europene - minim 20%

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 21 octombrie 2011

Emil Boc spune că absorbţia fondurilor europene va duce la creştere economică.

Emil Boc spune că absorbţia fondurilor europene va duce la creştere economică.

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la Arad, că obiectivul Guvernului este ca anul viitor România să ajungă la o rată de absorbţie a fondurilor europene de cel puţin 20%, pentru a putea asigura o creştere economică, care este "diminuată" ca urmare a turbulenţelor economice din UE. Premierul a declarat ieri: "Contăm mult în 2012 pe bani europeni, în prog-noza de creştere economică.

În Europa şi în lume, lucrurile nu arată în roz şi e nevoie de cât mai mulţi bani pentru investiţii. O parte importantă a banilor pentru investiţii în România vin şi din fondurile europene. Obiectivul este ca anul viitor să ajungem la o rată de absorbţie de cel puţin 20 la sută a fondurilor europene, având în vedere faptul că acum sunt în implementare proiectele. Când spun absorbţie, 20 la sută mă refer la bani deja rambursaţi de la Uniunea Europeană. Pentru că în privinţa banilor pe care îi plătim, dar după care merg facturi la UE vor fi mai mulţi, dar ca să fie deja rambursaţi, anul viitor să avem peste 20 la sută şi să putem asigura o creştere economică în România, oricum diminuată ca urmare a turbulenţelor economice care au loc în Uniunea Europeană". Premierul şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au participat ieri la deschiderea Şantierelor autostrăzii Nădlac-Arad.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb