OCDE: Creşterea economiei zonei euro, în ritm accelerat

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 11 august 2015

Ritmul de creştere a economiei zonei euro se accelerează, fiind semne de îmbunătăţire continuă în Franţa şi Italia, după cum anticipează Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE).

Indicele compozit CLI, calculat de OCDE pentru cele 34 de state membre ale sale, s-a menţinut în iunie, pentru a patra lună consecutiv, la 100,7 puncte, depăşind media pe termen lung de 100 de puncte.

În SUA, indicatorul a scăzut la 99,4 puncte în iunie, de la 99,5 puncte în mai, în timp ce în Marea Britanie a ajuns la 99,8 puncte, de la 99,9 puncte în luna anterioară. În schimb, indicele a crescut în Franţa la 100,8 puncte şi s-a menţinut stabil în Germania (100) şi în Italia (100,9).

În luna iunie, OCDE şi-a înrăutăţit estimarea privind creşterea economiei mondiale, considerând că investiţiile rămân slabe, iar riscurile legate de posibilul faliment al Greciei afectează încrederea. Conform organizaţiei, economia globală va înregistra, anul acesta, un avans de 3,1%, faţă de 3,7% estimat în noiembrie.

Anul trecut, PIB-ul mondial a avut o expansiune de 3,3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb