• Euro nu se opreşte din declin
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) avertizează că actuala criză a datoriilor din Europa riscă să afecteze serios economia mondială.
"Riscul apariţiei unui cerc vicios este tot mai mare, implicând îndatorarea suverană ridicată şi în creştere, sistemele bancare slabe, consolidarea fiscală excesivă şi expansiunea redusă", a declarat economistul şef al OCDE, Pier Carlo Padoan, într-un raport privind economia globală. În opinia sa, un astfel de scenariu s-ar putea materializa şi răspândi în afara zonei euro, cu consecinţe extrem de serioase pentru economia globală.
"Slăbiciunea persistentă din zona euro reflectă dezechilibre economice, fiscale şi financiare care au stat la baza crizei", a adăugat Padoan, sub-liniind: "Redresarea ţărilor mai sănătoase nu este suficient de solidă cât să compenseze stagnarea sau declinul din alte ţări".
Raportul OCDE notează că Produsul Intern Brut al zonei euro va scădea cu 0,1% anul acesta, după care va creşte cu 0,9% în 2013. Estimările organizaţiei au fost modificate în sens negativ faţă de previziunile anterioare (din noiembrie 2011), care arătau o expansiune de 0,2% anul acesta, res-pectiv de 1,4% anul viitor.
În privinţa ţărilor puternic îndatorate din uniunea monetară, OCDE are următoarele previziuni pentru 2012: scădere economică de 5,3% în Grecia, de 3,2% în Portugalia, de 1,6% în Spania şi de 1,7% în Italia.
OCDE le-a cerut liderilor UE să atenueze ritmul implementării măsurilor de austeritate, întrucât reducerile agresive ale cheltuielilor bugetare, necesare pentru oprirea crizei datoriilor din zona euro, ameninţă creşterea economiei regiunii şi a celei mondiale.
"Există posibilitatea atenuării ritmului reducerii datoriilor în unele state. Pentru Spania şi alte ţări, dacă va exista un declin neaşteptat al activităţii economice, atunci ajustările fiscale necesare trebuie făcute numai gradual", a spus Pier Carlo Padoan.
OCDE a mai avertizat că rata şomajului va atinge nivelul record de 11,1% în zona euro, în 2013, de la peste 10%, cât este în prezent.
• Euro scade
Euro a continuat să scadă ieri, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, investitorii fiind neîncrezători în capacitatea liderilor UE de a face progrese notabile în combaterea crizei datoriilor, la summitul programat pentru astăzi, la Bruxelles.
Moneda unică europeană a fost influenţată în mod negativ şi de avertis-mentul OCDE privind riscul pe care îl prezintă criza datoriilor din Europa la adresa economiei mondiale.
La ora 10.23, pe piaţa din New York, euro avea un curs de 1,2769 dolari, în scădere cu 0,4% faţă de ziua anterioară.
OCDE a îndemnat Banca Centrală Europeană să fie pregătită să cumpere obligaţiuni guvernamentale de pe piaţa secundară.