OCDE solicită BCE "acţiuni agresive" pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro

F. A.
Internaţional / 3 decembrie 2011

OCDE solicită BCE "acţiuni agresive" pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) este nevoită să adopte măsuri semnificative, iar Uniunea Europeană (UE) trebuie să aibă ca obiectiv solidaritatea fiscală pentru a rezolva criza datoriilor din regiune, a declarat, ieri, Rintaro Tamaki, adjunctul secretarului general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.

Achiziţionarea de obligaţiuni de către BCE într-o perioadă de criză nu reprezintă un comportament economic iresponsabil, a apreciat oficialul OCDE. Acesta a cerut Germaniei să treacă peste opoziţia internă în privinţa solidarităţii fiscale din UE şi a acţiunilor agresive ale BCE.

Banca Centrală Europeană a anunţat, luni, că săptămâna trecută şi-a accelerat achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale pe măsură ce criza datoriilor din zona euro s-a agravat. În săptămâna 21-25 noiembrie, BCE a achiziţionat obligaţiuni guvernamentale în valoare de 8,581 miliarde de euro (11,5 miliarde de dolari), comparativ cu achiziţiile de 7,986 miliarde de euro efectuate în săptămâna anterioară.

În total, până în prezent, achiziţiile de obligaţiuni de stat ale BCE se ridică la 203,5 miliarde de euro. BCE a reactivat acest program la începutul lunii august în condiţiile în care Italia şi Spania au fost aproape de colaps în urma creşterii randamentelor cerute de investitori până la un nivel nesustenabil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb