Printre laude şi mulţumiri, premierul Victor Ponta a scăpat, vineri, o frază care dă, cu adevărat, măsura succesului ofertei "Electrica": "Este mai bine să fii norocos decât inteligent".
"Cea mai mare ofertă" din istoria pieţei noastre de capital, aşa cum repetă obsesiv autorităţile, intermediarii şi oficialii Bursei, a ieşit cu foarte mare noroc, după ce chiar consorţiul de intermediari a fost nevoit să corecteze prospectul, iar, în perioada subscrierilor, Fondul Proprietatea a "trântit" un plasament privat pentru 5% din Romgaz, care a deturnat o parte din investitorii chitiţi pe Electrica.
Victor Ponta a mers, vineri, la Londra, cu ocazia listării certificatelor globale de depozit (GDR) Electrica, şi nu la Bursa de Valori Bucureşti, unde a început tranzacţionarea acţiunilor.
"Am învăţat astăzi (n.r. vineri) ceva ce voi utiliza în viaţa mea politică, că este mai bine să fii norocos decât inteligent. Noi am fost norocoşi şi acum trebuie să fim deştepţi pentru a menţine acest noroc pentru companiile noastre", a spus premierul, la Londra, potrivit Agerpres.
La Bucureşti, secretarul de stat Karoly Borbely, a spus că "pasul" de listare a acţiunilor companiilor româneşti la bursele din Bucureşti şi Londra trebuie să continue, iar statul va trebui ca "încet-încet" să-şi diminueze rolul în companiile pe care le controlează.
Domnia sa vrea, ca prin această operaţiune, România să fie "upgradată" la nivelul de economie emergentă, astfel încât să fie atrase mai multe investiţii.
• Micii investitori care au beneficiat de discount au avut un randament de 7,65%
Acţiunile "Electrica" au deschis prima şedinţă de la BVB la preţul de 11,11 lei/unitate. La finalul zilei, cotaţia a fost de 11,25 lei/unitate, în urcare cu 2,27%, faţă de preţul din ofertă. Micii investitori care au cumpărat acţiuni cu discount de 5%, în primele cinci zile ale ofertei, ar fi înregistrat la finalul zilei de ieri un plus de 7,65%.
La BVB, rulajul Electrica a fost de 59,9 milioane de lei (13,31 milioane de euro).
La Londra, GDR-urile au fluctuat puţin, ajungând la 13,73 dolari/unitate, faţă de 13,66 dolari, în ofertă.
• Dumitraşcu: "Electrica are şanse să intre în careul de aşi al BVB"
Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de Privatizare din Departamentul pentru Energie, a spus că oferta Electrica a presupus un efort fantastic, pentru că nu se compară cu nimic din ce s-a făcut până acum: "Listarea Electrica nu se poate compara cu nicio listare, cu nicio privatizare făcută până acum. Este o premieră pentru piaţa din România, pentru că nu listăm o companie, ci un holding, un grup de companii".
Grupul de companii Electrica include trei companii de distribuţie a energiei, o companie de furnizare, compania-mamă şi Electrica Serv, compania de servicii energetice. "Nu cred că intermediarii îşi imaginau cât de greu va fi", a continuat Dumitraşcu.
Domnia sa a spus că este firesc să le mulţumească intermediarilor ofertei, însă a precizat că are aşteptări mult mai mari de la fiecare dintre membri consorţiului, pe viitor.
Gabriel Dumitraşcu a avut aprecieri la adresa Raiffeisen, în special, despre care a spus că a crescut foarte mult faţă de dăţile precedente când a lucrat cu ei.
În opinia reprezentantului statului, Electrica are şanse să intre în careul de aşi al BVB.
• Cercel, BRD: "40% din numărul de acţiuni vândute au fost achiziţionate de investitori din România"
Oferta Electrica a arătat că există un apetit din partea investitorilor din România, a spus Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD.
Potrivit domniei sale, 40% din numărul de acţiuni vândute au fost achiziţionate de investitori de retail şi instituţionali din ţara noastră.
Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444 milioane euro) prin oferta publică iniţială derulată în perioada 16-25 iunie, cea mai mare astfel de operaţiune realizată vreodată pe piaţa românească.
În urma ofertei publice, statul român a rămas cu 49% din acţiunile Electrica. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a investit 75 milioane euro în ofertă şi a obţinut astfel 8,6% din acţiunile companiei, devenind al doilea mare acţionar, după stat. Al treilea mare acţionar este grupul financiar olandez ING, care a cumpărat acţiuni prin mai multe entităţi.
Dumitraşcu: Hidroelectrica va fi o listare mai spectaculoasă decât Electrica
• "De multe ori, Remus Borza evoluează în emisiunea < Copiii spun lucruri trăsnite >"
Hidroelectrica va fi o listare mai spectaculoasă decât Electrica, consideră Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei de Privatizare din Departamentul pentru Energie.
Avocatul Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, care administrează judiciar compania Hidroelectrica, a spus, recent, că producătorul de energie va ieşi din a doua insolvenţă vara viitoare şi că listarea va avea loc în trimestrul al patrulea din 2015.
"Misiunea mea este să pun presiune pe el să facă lucrurile cum trebuie şi asta fac în fiecare zi", a comentat Gabriel Dumitraşcu, adăugând: "Remus Borza mi-e prieten, îl stimez, dar de multe ori evoluează în emisiunea < Copiii spun lucruri trăsnite >".
•
Electrica, cu Dumnezeu înainte
• Arhiepiscopia Clujului s-a "lepădat" de acţiuni FP şi a luat în IPO
Deşi mulţi s-au închinat la BERD, mulţumindu-i pentru participarea cu 7,5 milioane de euro la oferta Electrica, norocul de care pomenea premierul Victor Ponta se poate să fi venit din partea altui investitor "strategic": Arhiepiscopia Clujului.
Consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Sorin Câlea, a declarat că a cumpărat acţiuni, în ofertă, după ce a vândut o parte din titlurile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea, primite ca despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate abuziv.
"Am vândut acţiuni ale Fondului Proprietatea şi am cumpărat acţiuni Electrica", a spus Sorin Câlea, citat de Mediafax, adăugând: "Considerăm că este o companie viabilă, care probabil va aduce un randament mai mare decât ceea ce aduc în prezent acţiunile Fondului Proprietatea. Arhiepiscopia Clujului a apelat la o societate de brokeraj care a efectuat operaţiunile pe bursă".
El a adăugat că scopul pentru care s-a optat pentru acţiuni Electrica este, pe de-o parte, împărţirea riscului în mai multe locuri şi, pe de altă parte, pentru susţinerea unor proiecte sociale ale Arhiepiscopiei Clujului.
Deşi pare inedit, nu este pentru prima dată când feţele bisericeşti se întorc spre Bursă.
În 2008, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba-Iulia a fost acţionar la Cars Târnăveni (CARS), de-a lungul timpului având în portofoliu şi acţiuni bancare sau SIF-uri.
1. Si da si nu
(mesaj trimis de RADIX în data de 07.07.2014, 09:12)
Da: ma uit la dl Ponta, prim ministru, un mare norocos.
Nu: norocul, ca si beția, la un moment ulterior dat se termina.
2. loteria norocului
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 07.07.2014, 10:15)
In fotbal se zice ca norocul tine cu ce-i puternici, sau aici se aplica aia cu prost sa fi noroc sa ai? Cat despre randament, daca tinem cont de suma depusa initial, el e undeva sub 2%.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.07.2014, 10:34)
"Am învăţat astăzi (n.r. vineri) ceva ce voi utiliza în viaţa mea politică, că este mai bine să fii norocos decât inteligent.
S-a exprimat gresit; de fapt vineri doar a constatat/nu a invatat, de invatat a invatat atunci cand (norocos ca a aparut copy-paste,l-a aplicat la teza de doctorat), cat despre norocos ce samai zicem: iata-l si presedinte de partid si prim ministru prezidentiabil. Deci, cu norocul sta bine!.
4. Noi glumim si ei strica iremediabil...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 07.07.2014, 10:54)
Nu e de ras, domnilor. Noi facem bascalie asa cum faceam si pe vremea lui Ceausescu. Dar ce se intampla nu-i de gluma. Daca nu vom sti sa profitam de acesti 2-3 ani care sunt si care vin, cu atatea avantaje nationale intr-o Europa care ne vrea curati, nu vom mai putea sa facem nimic in vecii vecilor. In principiu, persoanele acestea stil "Gaga", pe care-i vedem pe sticla, ar trebui aruncati rapid din functii si niste oameni responsabili adusi sa gestioneze o minima dezvoltare romaneasca. Acum, nu alta data, niciodata. Si ar cam trebui sa fim mai seriosi putin cu administratia publica. La parnaie cu hotii, dar si mai bine, sa recuperam prejudiciile si furturile. Restul e dezvoltare de bancuri.
5. oferta electrica
(mesaj trimis de nicu-agnita în data de 07.07.2014, 18:28)
investitorii mici care au platit 13.5 lei/actiune ce cistig au avut/???
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de h2o în data de 07.07.2014, 20:23)
de unde pretu asta?