Zona euro s-ar putea destrăma dacă guvernele ţărilor membre nu cooperează pentru a rezolva criza datoriilor de stat, a declarat un înalt oficial chinez, adăugând că Beijingul este mulţumit că Germania şi Franţa lucrează pentru a evita acest risc, transmite Reuters.
Liderii chinezi, inclusiv premierul Web Jiabao, şi-au exprimat în repetate rânduri încrederea în zona euro, însă declaraţiile unor oficiali şi comentariile din media au reflectat de multe ori anxietate în privinţa perspectivelor economice ale Europei.
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, se va întâlni joi cu omologul său chinez, Hu Jintao la Beijing, turbulenţele recente de pe pieţele financiare şi criza datoriilor de stat numărându-se printre potenţialele teme de discuţie.
Viceministrul de externe chinez Fu Ying a declarat, într-un interviu acordat unei reviste germane şi publicat ieri pe site-ul Ministerului de Externe, că problemele zonei euro au fost discutate de colegii ei. "Deşi Vestul se confruntă cu dificultăţi, Europa şi Statele Unite au depăşit în trecut multe greutăţi. China va fi influenţată de capacitatea economiilor occidentale de a-şi reveni. Gradul nostru de independenţă este foarte ridicat, dar problemele Vestului nu înseamnă că China are de câştigat. Suntem în aceeaşi barcă. Suntem cu siguranţă îngrijoraţi de dificultăţile Vestului", a arătat Fu Ying, potrivit Mediafax.
Viceministrul de externe a făcut referire şi la propunerile înaintate săptămâna trecută de Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel, pentru o mai bună integrare între statele din zona euro, calificându-le drept veşti bune.
"Recent, am discutat cu colegii mei despre viitorul Uniunii Europene. Toată lumea a fost de acord, la un nivel fundamental, că ţările europene trebuie să îşi rezolve împreună problemele, UE trebuie să continue să progreseze şi să se integreze, altfel zona euro s-ar putea prăbuşi", a comentat oficialul chinez.
Circa un sfert din rezervele valutare ale Chinei sunt în euro, potrivit estimărilor analiştilor. China a acumulat rezerve record în valoare de 3.000 de miliarde de dolari.
UE este cel mai important partener comercial al Chinei, cu legături comerciale bilaterale de 395 miliarde de euro în 2010, potrivit datelor Eurostat. Exporturile Chinei către UE au atins 281,9 miliarde euro anul trecut.