Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat ieri că nu la domnia sa se referise preşedintele Traian Băsescu atunci când a spus că printre candidaţii la alegerile prezidenţiale ar exista şi un ofiţer sub acoperire, scriu surse din presă.
Întrebat la cine s-a referit Băsescu vorbind despre existenţa unui ofiţer sub acoperire printre candidaţi, Iohannis a răspuns: "La mine sigur nu!".
Chestionat, ulterior, dacă a fost sau este ofiţer acoperit, prezidenţiabilul ACL a răspuns scurt: "Nu!".
Tot ieri, şeful deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a declarat că Traian Băsescu "are obligaţia" să-l descopere pe ofiţerul acoperit dintre candidaţii la prezidenţiale, adăugând că Iohannis "nu are nicio legătură" cu spusele preşedintelui.
"Domnul preşedinte Traian Băsescu are obligaţia să-l descopere pe cel care este acoperit. Noi spunem cu toată convingerea că domnul Klaus Iohannis nu are nicio legătură cu ceea ce spune preşedintele. Dacă domnia sa are informaţii că altcineva ar îndeplini această < calitate >, atunci să spună, dar eu ştiam că sunt vreo cinci. La care s-a referit domnul preşedinte?", a comentat Tinel Gheorghe.
Zilele trecute, Traian Băsescu afirma, la un post TV, că acei candidaţi la Preşedinţie care nu şi-ar fi completat CV-ul trebuie să precizeze dacă au fost sau nu ofiţeri acoperiţi.
"Candidaţii au timp, înainte de a-şi depune candidaturile, să spună public, să-şi completeze CV-ul, dacă au fost cumva ofiţeri acoperiţi sau nu", a spus Băsescu.
Şeful statului a adăugat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, o va face domnia sa, opinând că nu este corect să îndeplineşti o asemenea funcţie "având două butoane".
"Am obligaţia să o fac. Există lege care interzice serviciilor să-şi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, descoperiţi, dar, când discutăm despre funcţia de preşedinte al României, nu poţi să nu informezi. Nu spune nimeni să o facă Serviciul, că nu are voie prin lege, dar candidatul are obligaţia să o facă şi voi fi în măsură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton", a mai relatat Traian Băsescu.