Oil Gas Trade a anunţat că este pregătită să preia Oltchim

F.A.
Companii / 19 noiembrie 2013

Florin Rozescu, reprezentantul companiei ruseşti Oil Gas Trade (OGT), a anunţat, azi, într-o conferinţă de presă, că firma pe care o reprezintă este pregătită să preia combinatul vâlcean în momentul în care va fi scos la privatizare Oltchim II.

Potrivit surselor de presă, domnia sa a menţionat: "Aşteptăm crearea acestui Oltchim II, suntem în bune relaţii cu administratorii judiciari şi suntem gata pentru preluarea combinatului. Oil Gas Trade este o companie deţinută de două persoane fizice. Nu este nicio companie mare în spatele acestei companii cum s-a vehiculat în presă că ar fi Gazprom. OGT începând din 2002 a fost un trader pentru ţiţei. A cumpărat două rafinării care rafinează ţiţei. Pe lângă aceste rafinării OGT-ul mai deţine şi fabrici de medicamente. OGT mai are şi uleiuri şi este unul din cei mai mari distribuitori de uleiuri din Rusia. Unul dintre partenerii noştri de afaceri este Gazprom, mai este Lukoil. Acestea le-am prezentat administratorilor de la judiciari. Am prezentat şi scrisorile din partea băncilor, ni s-au cerut două, noi am adus trei. Una dintre scrisorile de recomandare este de la Banca Centrală a Rusiei. Iar ca să primeşti o scrisoare de recomandare de la Banca Centrală a Rusiei trebuie să exişti pe piaţă altfel nu primeşti aşa ceva".

Rozescu a adăugat că interesul pentru combinatul vâlcean a apărut în luna iunie când reprezentanţii societăţii au înaintat o scrisoare către fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, iar la 1 august au vizitat combinatul Oltchim împreună cu unul dintre proprietari, mai arată sursele.

Până în prezent, de Oltchim sunt interesate consorţiile PCC - Fortissimo Capital, Chimcomplex Borzeşti (societate controlată de Ştefan Vuza) - SIF-uri, şi compania rusească Oil Gas Trade. Potrivit unor surse din combinat, cei trei investitori au solicitat, recent, urgentarea negocierilor pentru preluarea Oltchim.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce daca din iunie s-au interesat de oltchim+arpechim Vosganian nu a zis nimic ca de facut chiar nu a facut nimic?Domnule GEREA speram sa nu ne inselam in asteptarile de la dumneavoastra.Felicitari pentru cei de la O.G.T. petru acest lucru daca vor fi lasati de U.E.!Numai pentru ei pot fi rentabile aceste combinate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb