OLAF a deschis o anchetă vizând nereguli cu fonduri europene la magistrala 5 de metrou

V.D
Fonduri Europene / 1 februarie 2018

OLAF a deschis o anchetă vizând nereguli cu fonduri europene la magistrala 5 de metrou

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a început o anchetă vizând investiţiile făcute din fonduri europene pentru Magistrala 5 de metrou din Bucureşti, relatează RFI.

"OLAF a deschis o investigaţie privind acuzaţii de nereguli privind proiectul finanţat de UE pentru linia 5 de metrou din Bucureşti. Ca parte a acestei anchete, s-a efectuat un control la faţa locului. Cu toate acestea, întrucât ancheta este în curs de desfăşurare, OLAF nu poate formula alte comentarii. Acest lucru este menit să protejeze confidenţialitatea investigaţiilor ulterioare şi posibile, procedurile judiciare ulterioare, datele cu caracter personal şi drepturile procedurale", arată OLAF într-un comunicat de presă transmis în urma unei solicitări din partea RFI.

OLAF mai menţionează că nu există un termen strict pentru finalizarea investigaţiilor, iar durata depinde de o serie de factori, inclusiv decomplexitatea fiecărui caz, numărul de state şi persoane implicate, măsura în care alte servicii ale Comisiei şi ale părţilor implicate cooperează şi exercitarea drepturilor de apărare.

Oficiul European de Luptă Antifraudă afirmă, aşadar, că nu poate preciza când va finaliza ancheta, dar detaliză că "în 2016, durata medie a cazului a fost de 18,9 luni".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb