Oltchim- profit net de 83,628 milioane de lei

A.B.
Companii / 14 august 2018

Oltchim- profit net de 83,628 milioane de lei

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat primul semestru cu un profit net de 83,628 milioane de lei, în creştere de peste trei ori faţă de perioada similară din 2017, când a întregistrat un profit net de 27,680 milioane de lei, conform unui raport al companiei postat pe Bursa de Valori Bucureşti.

Potrivit raportului, cifra de afaceri realizată în primele 6 luni ale acestui an, de 577,2 milioane de lei, a crescut cu 20,2% faţă de perioada similară a anului trecut (6 luni 2017: 480,2 milioane de lei) fiind susţinută de preţuri de vânzare mai mari la produsele clorosodice, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale, precum şi de volume mai mari ale vânzărilor de oxo-alcooli şi produse clorosodice.

Valoarea exportului realizat în perioada ianuarie-iunie 2018 este de 98,7 milioane de euro atingând 80% din cifra de afaceri, în creştere cu 20,3% faţă de cel înregistrat în perioada de comparaţie (6 luni 2017: 82 milioane de euro reprezentând 78% din cifra de afaceri), conform Agerpres.

Profitul brut de 102,7 milioane de lei înregistrat în semestrul I 2018 s-a majorat de aproape trei ori comparativ cu perioada din anul precedent (6 luni 2017: 36,7 milioane de lei), potrivit surselor citate.

În aceste condiţii EBITDA de 126,7 milioane de lei a consemnat o îmbunătăţire semnificativă, respectiv o dublare a valorii faţă de semestrul I 2017 (6 luni 2017: 61 milioane de lei).

În primele 6 luni ale anului în curs, Oltchim S.A. a contribuit la bugetul de stat al României cu suma de 61,3 milioane de lei, iar la bugetele locale cu 2,5 milioane de lei, mai relatează Agerpres.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Vanzarile au crescut cu 20 de procent, profitul cu 300. Inseamna ca SCR e un fel de OMV.Felicitari

    Daca la caacitatea super redusa la care lucreaza, OLTCHIM exporta de 200 milioane de euro pe an, inseamna ca la capacitate normal de lucru, tinta de 1 milliard de eur exporturi este foarte realista.

    1. O firma pe buza falimentului că e deținută de stat. Când o să fie deținută de străini o să facă profit ca Petromul.

      ca prea ne potrivim la opinion????

    Analiza superficiala, care poate induce in eroare cititorul! A.B. nu spune nimic de rezultatele mult mai proaste din trim.II fata de trim.I. Investitorii informati din raportul OLT au vazut asta si pretul actiunii a scazut mult ieri! Citeste tot raportul OLT si apoi scrie articolul, dle A.B.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb