Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT) au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 99%, în perioada 20 mai - 22 iunie.
Lansarea unei oferte publice de cumpărare a titlurilor "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT) nu face parte, cel puţin pentru acest moment, din planurile PCC SE, interesată, în schimb, să participe la privatizarea combinatului, a declarat, pentru ziarul BURSA, Wojciech Zaremba, re-prezentantul PCC pentru România.
Declaraţia vine în contextul în care PCC SE a anunţat, luni seara, că acţionează concertat cu fondul de investiţii Carlson Ventures, deţinând împreună circa 31% din capitalul social al combinatului vâlcean. Principalii indici bursieri au continuat scăderea în perioada 20 mai - 22 iunie.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, a scăzut cu 3,19% în intervalul analizat.
Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 4,20%, iar indicele BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 3,82%.
La capitolul fonduri de investiţii, "FDI Zepter Obligaţiuni" a adus investitorilor scăderi ale economiilor de 1,82%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 20 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci nu s-au dovedit inspiraţi. Aceştia ar fi raportat scăderi ale câştigurilor de 2,71%, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank".
Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 3,55%.
Cotaţia aurului a câştigat 2,24% în perioa-da analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 147 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1.540 dolari.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru aceas-tă analiză se găsesc la pagina 15. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.