Omul cu mîrţoaga

Fin observator al celor lumeşti, G. Ciprian a distilat şi ne-a lăsat moştenire un caz-tip, o structură arhetipală, esenţială în ordinea umanului şi a socialului, ignorată de lectura superficială de care a avut parte, mai mereu, piesa lui! Ca dovadă, pînă în ziua de astăzi este tratată de majoritatea celor care o pun în scenă drept comedie. Mă întreb cîtă teorie estetică trebuie să asimilezi ca să înţelegi că nu replicile sau situaţiile cu haz prezente într-un text, oricîte ar fi ele, definesc statutul său de comedie?! În fapt, este o meditaţie în filigran asupra unei întrebări existenţiale cu care superficialitatea, pe care ne-o cultivă modernitatea, ne împiedică să rămînem permanent, ori prea mult, în contact. Ce ne defineşte uman, cu adevărat: multitudinea rolurilor sociale pe care le dobîndim, a obligaţiilor şi a privilegiilor care le sunt asociate sau construcţia propriei lumi interioare, a spiritualităţii noastre, întruchipată în piesa lui Ciprian de aspiraţia către "ideal", oricît de lipsit de practicalitate şi şansă de realizare ar fi acesta, aspiraţie capabilă să organizeze o viaţă de om într-un mod frumos, coerent, moral şi respectabil, mai mult, admirabil şi exemplar; chiar şi a unuia oarecare, socialmente modest şi neînsemnat?

De acord, "didactica" soluţiei de final a piesei iroseşte mare parte din valoarea construcţiei, dar asta nu face nici problema, nici confruntarea spectatorului/receptorului cu ea, mai puţin importantă!

O să vă vină a crede sau nu, toate acestea mi-au defilat prin faţa ochilor, încercînd să fixez într-o montură argumentativ-explicativă relaţia "Dragnea-PSD". O relaţie de la care, iată, vorba lui Tache Farfuridi,... atîrnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării, al României. Să probăm, deci, modelul!

PSD-ul actual stă destul de bine în rolul de mîrţoagă. Cîndva, armăsar obişnuit doar cu victoriile strălucitoare, Faraon-PSD cîştiga cu două trei lungimi toate alegerile, le-a cîştigat chiar şi pe ultimele... astăzi abia îşi mişcă picioarele.

Abia mai suflă, stă să îşi dea duhul aşa cum este, incapabil să genereze idei, oameni şi organizare pentru a ţine în viaţă o guvernare modestă, măcar cu un grăunte de credibilitate. Ioc, zero, de loc... toată lumea rîde şi îşi bate joc de Faraon care aleargă singur şi iese îndărătnic, mereu, ultimul!

Şi Dragnea? Este el "omul capabil de ideal"? Este el Sisif-ul răzvrătit, cel care refuză să viseze altfel lumea, decît cu bolovanul oprit în cele din urmă pe culmea dealului, hotărît să-l ridice acolo fie şi o eternitate, convins că o dată şi o dată va rămîne, totuşi, sus, nemişcat? Ceea ce ştim sigur, este că Dragnea a fost omul cu o misiune. Desigur, nu în sens cazon, ci politic! El ar fi trebuit să arate, să probeze, că noul PSD, cel construit pe principiul "periferia peste tot şi centrul nicăieri", are flotabilitate, mai mult, poate foarte bine realiza aceleaşi performanţe de navigaţie ca şi varianta "istorică", cea cu centrul la centru şi periferia organizată subordonat în jurul său. Pentru asta, Dragnea a fost uns "căpitan" şi coborît cu hîrzobul pe puntea de comandă. Cîştigul electoral la confruntarea din decembrie 2016, mult peste aşteptări, a creat iluzia că miciuriniana încrucişare politică, dintre un papagal şi un breb, este nu doar viabilă, ci capabilă de mari performanţe viitoare. Contrariul s-a adeverit, de atunci încoace! Explicaţia este cît se poate de simplă, doar că ea a fost ascunsă cu grijă, ocultată deloc întîmplător, chiar de către beneficiarii confuziei, Dragnea şi asociaţii: ultima victorie electorală este a vechiului PSD, de a cărui umbră electoratul nu a avut cînd şi nici tăria să se desprindă, nicidecum a celui nou.

Va să zică... nu prea funcţionează! Ce-ar fi să răsturnăm relaţia?!! Să vedem cum stă Dragnea în rol de mîrţoagă. Foarte bine!

Cît era la Teleorman, era Faraon cel din legendă, cîştigătorul căruia nu-i stătea nimeni şi nimic în cale. Dovada? Moşiile, conacul... coana Joiţica şi traiul cel bun din România şi Brazilia cu banii lui Trahanache, vreau să zic cu fonduri guvernamentale, europene şi de care s-or mai fi găsit, aduse din condei şi pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, susţine astăzi OLAF-ul, plastografiate mai ceva ca girurile cu care ridicase Caţavencu cele cinci mii de lei de la Societatea "Aurora Economică Română". Ei bine, mutat la Bucureşti şi pus să tragă nu la tilişca cea uşoară de Teleorman, ci la ditai carul PSD, Faraon-dragnea, oricît l-ai struni din rîncă, se poticneşte la fiecare pas şi dă în brînci, mai c-ai zice că-i lovit de brîncă. OK, dacă Dragnea-i mîrţoaga, cine este atunci Omul cu Ideal? Cine vrea să facă din el, neapărat, marele cîştigător? Teamă îmi este că, la ora actuală, nimeni! Cei care ţineau hăţurile în spatele politicii româneşti s-au schimbat şi ei pe capră. Lui Dragnea i s-a cerut un lucru simplu, să ofere garanţii pentru viitoarea contribuţie electorală a PSD-ului la mandatul doi, Iohannis la Cotroceni. Ba c-o fi, ba că n-o fi, ba că ţi-o dau, ba că nu ţi-o dau, ba că o mînă spală pe alta şi, la o adică, vreau şi eu garanţii că mă scapi de mîna DNA-ului, mă rog i s-a părut omului că poate să negocieze. Pînă într-o zi, cînd Jupînul a băgat de seamă că nu prea mai este vreme de stat la taifas că, iaca, acum ajunge funia la parul alegerilor prezidenţiale şi a întrebat, aşa într-o doară, natura înconjurătoare, de la ferestrele foişorului din Cotroceni: păi, dacă nu Dragnea, atunci cine? Din tufişuri, Soare, care era de serviciu, i-a răspuns prompt: Tudose... să trăiţi!

Şi, uite-aşa, a ajuns Dragnea să reflecteze la valenţele filosofice ale vechiului dicton adresat odinioară papilor proaspăt încoronaţi, "sic transit gloria mundi", fără să îşi dea seama, măcar, de ceea ce face, ori de ceea ce i se va face! Doar în piese, ca cea a lui Ciprian, se mai găseşte cineva să parieze pe mîrţoage; în hiper-realitatea în care trăim noi se rezolvă simplu, fără complicaţii şi costuri inutile: altul la rînd!