OMV Petrom a început producţia la o nouă sondă offshore

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 august 2018

OMV Petrom a început producţia la o nouă sondă offshore

Grupul petrolier OMV Petrom (SNP) a început producţia la o nouă sondă offshore LVO7, forată pe zăcământul Lebăda Vest din Marea Neagră, în urma unor investiţii de circa 30 milioane de euro, informează producătorul de petrol şi gaze printr-un comunicat remis, ieri, Redacţiei.

LVO7 este prima sondă multilaterală forată în România. Lucrările de foraj au demarat în februarie, în cadrul campaniei offshore anunţată în septembrie 2017, arată compania.

Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream, a declarat: "Forajul multilateral este o nouă tehnologie care ne permite să accesăm zone diferite din cadrul unui zăcământ, prin intermediul unei singure sonde. Prin sondele multilaterale putem să accesăm resurse suplimentare în cadrul zăcămintelor mature şi să creştem producţia, însă în condiţii de control al costurilor".

Investiţiile pentru forajul sondei şi pentru conectarea acesteia la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro. Sonda are două ramuri care au fost forate pe o lungime de aproximativ 3.200 de metri, respectiv 2.200 de metri, sub fundul mării.

Cu o producţie iniţială de 1.700 barili echivalent petrol (bep)/zi, LVO7 se află în top zece sonde cu cea mai mare producţie din portofoliul OMV Petrom.

Lebăda Vest este, în prezent, cel mai mare zăcământ de ţiţei offshore din România aflat în producţie. A fost descoperit în 1984 şi este deja exploatat de zeci de ani, confruntându-se cu provocările şi necesarul ridicat de investiţii specifice unui zăcământ matur.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 30.000 bep/zi, reprezentând aproximativ 18% din producţia grupului în România.

Producţia anuală de ţiţei şi gaze provenită din Marea Neagră este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi un milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul la 4,4 milioane de autoturisme. Producţia provine din cinci­ zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1980), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruş (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007).

Grupul OMV Petrom a raportat, pentru primele şase luni ale acestui an, un profit net de 1,288 miliarde de lei, în creştere cu 6% faţă de cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, efectele creşterii preţului petrolului la nivel internaţional din această perioadă, cu circa 40%, fiind parţial contrabalansate de consecinţele reviziei generale ale rafinăriei Petrobrazi, potrivit oficialilor societăţii petroliere.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei cu amănuntul de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârşitul lui iunie 2018, sub două branduri, Petrom şi OMV.

Acţionarul majoritar al Petrom este grupul austriac OMV, cu o deţinere de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei are un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb