OMV Petrom alocă pentru dividende 850 milioane lei, adică 82% din profitul net din 2016

A.I.
Companii / 23 martie 2017

OMV Petrom alocă pentru dividende 850 milioane lei, adică 82% din profitul net din 2016

Conducerea OMV Petrom, companie petrolieră controlată de grupul austriac OMV, propune distribuirea unui dividend brut în valoare de 0,015 lei pe acţiune din profitul net pe anul trecut, potrivit unui anunţ transmis joi seara Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Valoarea anunţată a dividendului înseamnă că OMV Petrom alocă pentru dividende 849,7 milioane lei, adică circa 82% din profitul net înregistrat în 2016.

Compania a înregistrat anul trecut un profit de 1,04 miliarde de lei (circa 231 milioane euro), faţă de o pierdere de 690 de milioane de lei în 2015, relatează News.ro.

"Această propunere este aceeaşi cu propunerea iniţială a directoratului privind distribuirea de dividende pentru anul financiar 2016, pe baza rezultatelor preliminare, publicată pe 16 februarie 2017, şi respectă politica actuală de dividende şi principiile rentabilităţii pentru acţionari în 2016, aşa cum sunt disponibile pe pagina de internet a OMV Petrom SA", arată raportul companiei.

Propunerea directoratului privind distribuirea de dividende pentru anul financiar 2016 a fost aprobată de către consiliul de supraveghere pe 23 martie şi va fi supusă aprobării adunării generale ordinare a acţionarilor convocate pe 25 aprilie.

Data propusă pentru plata dividendelor este 12 iunie.

De asemenea, în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 25 aprilie va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli aferent acestui an.

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi este numirea membrilor consiliului de supraveghere pentru un mandat de patru ani, începând cu data de 28 aprilie, precum şi stabilirea remuneraţiei membrilor acestora pentru anul în curs.

OMV Petrom are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează, la Brazi, o centrală electrică de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom deţinea, în România şi ţările învecinate, 783 de benzinării la sfârşitul lui 2016.

OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom are o valoare de piaţă de 17,1 miliarde lei (3,8 miliarde euro), la ultimul preţ de închidere a şedinţei bursiere, de 0,3020 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb