OMV Petrom distribuie acţionarilor dividende de 850 milioane lei din profitul pe 2016

A.I.
Companii / 26 aprilie 2017

OMV Petrom distribuie acţionarilor dividende de 850 milioane lei din profitul pe 2016

Acţionarii companiei petroliere OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, au aprobat propunerea directoratului de a distribui dividende de 0,015 lei/acţiune, ceea ce înseamnă alocarea pentru acţionari a 850 milioane lei, sau 82% din profitul net realizat anul trecut, potrivit unui comunicat transmis miercuri bursei.

Compania a înregistrat anul trecut un profit de 1,04 miliarde de lei (circa 231 milioane euro), faţă de o pierdere de 690 de milioane de lei în 2015.

"În 16 februarie, am anunţat Strategia Actualizată 2021+, care reafirmă direcţiile curente ale Societăţii, asigurând continuitate în generarea de performanţă. Prin această strategie, OMV Petrom se angajează să menţină o poziţie financiară solidă şi să ofere un dividend atractiv pentru acţionari", a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, citată de News.ro.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat şi bugetul de investiţii pentru acest an, de 4,56 miliarde lei, în creştere cu 83% faţă de 2016, când investiţiile au fost de doar 2,49 miliarde lei.

"Principala destinaţie a investiţiilor continuă să fie divizia Upstream, pentru care s-au bugetat investiţii de peste 4,15 miliarde de lei (91% din buget), urmată de Downstream Oil, cu un buget de investiţii de 323 milioane de lei, în 2017", a anunţat compania petrolieră.

În şedinţa AGA s-a aprobat şi numirea membrilor consiliului de supraveghere pentru un mandat de patru ani, până la 28 aprilie 2021.

Consiliul de Supraveghere este compus din Rainer Seele, Reinhard Florey, Manfred Leitner, Johann Pleininger, Daniel Turnheim, Jochen Weise, Joseph Bernhard Mark Mobius, Radu Cojocaru şi Mihai Busuioc, ultimii doi fiind noi membri, propuşi de Ministerul Energiei.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Compania austriacă OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, Ministerul Energiei are o participaţie de 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,78% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Compania are o valoare de piaţă de 18,3 miliarde lei (4 miliarde euro), la ultimul preţ de închidere de la bursă, de 0,3230 lei/acţiune.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. misha pesedistu e la snn

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb