OMV Petrom, producătorul de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, şi Ford România, filiala grupului american Ford Motor Company, au anunţat astăzi semnarea unui memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic, care vizează, printre altele, alimentarea cu carburanţi Petrom a noilor autoturisme Ford EcoSport produse la Craiova.
În comunicat se arată, potrivit News.ro: "Primele demersuri în cadrul parteneriatului dintre OMV Petrom şi Ford România vizează alimentarea cu carburanţi Petrom, produşi în România, a noilor autoturisme Ford EcoSport, model a cărui producţie a fost lansată oficial pe 12 Octombrie, la fabrica Ford din Craiova".
Astfel, vehiculele Ford produse la Craiova vor pleca din fabrică alimentate iniţial cu carburanţi Petrom. Totodată, după semnarea acestui memorandum, în incinta fabricii de la Craiova va funcţiona o staţie de alimentare cu carburanţi Petrom, destinată liniei de producţie.
Memorandumul defineşte mai multe aspecte ale cooperării dintre cele două branduri.
În comunicat se arată: "Acestea pornesc de la acţiuni comerciale comune - cum ar fi alimentarea cu carburanţi Petrom a autovehiculelor produse la fabrica Ford din Craiova şi vor continua cu analiza nevoilor de mobilitate ale tinerelor familii din România, printr-un studiu de piaţă dedicat. O altă direcţie de cooperare vizează implicarea în iniţiative comune pentru dezvoltarea învăţământului profesional. O primă activitate comună a avut deja loc, prin participarea inginerilor de la Ford la sesiunea dedicată mecanicilor din Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei".
De la preluarea fabricii, în 2008, Ford a investit peste un miliard de euro în operaţiunile de producţie din România, transformând Craiova într-un centru de producţie pentru vehicule şi motoare. Uzina Ford de la Craiova a produs în 1 septembrie ultimul exemplar al monovolumului B-MAX, ca urmare a planurilor anunţate de companie, de înlocuire a sa cu SUV-ul EcoSport.