OMV şi-a renegociat contractul cu Gazprom

F.A.
Internaţional / 9 decembrie 2013

EconGas, subsidiară a grupului OMV, a încheiat un acord interimar cu furnizorul său consacrat de gaze, Gazprom Export, intrat în vigoare începând cu 1 aprilie 2013, se arată într-un comunicat de presă.

Gerhard Roiss, CEO OMV, a declarat: "Acest lucru reprezintă un pas extrem de important în asigurarea unei poziţii din ce în ce mai competitive a EconGas. Noua înţelegere reflectă parteneriatul durabil pe care îl avem cu furnizorii noştri de gaze consacraţi. Apreciem rezultatul constructiv al negocierilor, care ne-a plasat într-o postură conformă cu noile condiţii de pe piaţă în ceea ce priveşte gazele naturale".

Pe parcursul procesului corespunzător de negociere cu furnizorul de gaze naturale Gazprom Export pentru revizuirea preţului, s-a ajuns la încheierea unui acord interimar, potrivit comunicatului de presă. În conformitate cu acesta, termenii contractului pentru furnizarea de gaze pe termen lung au fost ajustaţi astfel încât să reflecte îndeaproape condiţiile de pe piaţa gazelor din Europa. De asemenea, există posibilitatea de revizuire a clauzelor contractuale stabilite pentru viitorul apropiat.

Hans-Peter Floren, membru al Consiliului Director al OMV şi responsabil pentru domeniul de Gaze Naturale şi Energie, a afirmat: "Acest acord interimar, alături de acordul cu Statoil, ce a fost ajustat recent, intrat în vigoare de la 1 octombrie 2013, permite EconGas să aibă o performanţă crescută în viitorul apropiat".

Termenii de confidenţialitate din acest acord nu permit dezvăluirea altor detalii legate de ajustări, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb