OMV: Sonda Sofiya-2 confirmă descoperirea de gaze naturale şi condensate în Mehar

F.A.
Companii / 29 august 2013

Compania OMV anunţă descoperirea de gaze naturale şi condensate prin sonda de explorare Sofiya-2, în cadrul licenţei de explorare Mehar, conform unui comunicat de presă.

Un total de 18 milioane scf/zi de gaze (standard cubic foot - picior cub standard), la care se adaugă o cantitate suplimentară de 1.550 barili de condensat, au fost eliberaţi în timpul testelor din formaţiunea Ranikot.

Sonda de explorare Sofiya-2 se află în licenţa de explorare Mehar, în provincia Sindh din Pakistan, la aproximativ 10 kilometri nord de câmpul de gaze naturale şi condensate Mehar.

Jaap Juijskes, membru al Consiliului de Administraţie al OMV, responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie, a menţionat: "Suntem foarte încântaţi de acest rezultat. Ne oferă posibilitatea de a folosi centrala de gaze Mehar pentru procesarea gazelor naturale şi condensate obţinute prin Sofiya, ceea ce ar trebui să conducă această nouă descoperire către o dezvoltare accelerată şi eficientă din punctul de vedere al costurilor. Totodată, aceasta adaugă valoare achiziţiei Petronas din 2011, care reprezintă o parte importantă a strategiei noastre de creştere în Pakistan".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb