10,5 milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea zonei de frontieră româno-maghiare

C.P.
Fonduri Europene / 17 august 2010

La reuniunea din perioada 27-28 iulie a.c., Comitetul Comun de Selecţie al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România a aprobat finanţarea a 80 de proiecte depuse în cadrul celui de-al treilea apel de propuneri pentru proiecte de tip soft, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Finanţarea europeană alocată acestor proiecte se ridică la aproximativ 10,5 milioane de euro, sumă la care se adaugă contribuţia celor două state membre şi, după caz, cea a beneficiarilor.

Al treilea apel de propuneri de proiecte a fost lansat la 8 octombrie 2009, de către Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în calitate de Autoritate de Management, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România, în calitate de Autoritate Naţională.

În cadrul celui de-al treilea apel de propuneri de proiecte, aplicanţii au avut posibilitatea de a depune proiecte cu o valoare maximă de 1,5 milioane de euro.

Atragerea fondurilor europene prin acest program, reprezintă o oportunitate reală atât pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunii de graniţă româno-maghiare, cât şi pentru consolidarea cooperării transfrontaliere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb