1.239 de posturi în minus, în instituţiile publice de tineret şi sport

C.P.
Politică / 29 iulie 2010

Guvernul a continuat procesul de restructurare cu unele decizii în ceea ce priveşte Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Astfel, prima decizie se referă la fuzionarea direcţiilor judeţene de sport şi a direcţiilor judeţene de tineret, astfel încât din totalul de 1.920 de posturi din toate direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti, rămân 1350.

"În acelaşi timp, economiile care se realizează prin această fuziune sunt reprezentate şi de faptul că în anumite locuri se plătesc două chirii, o chirie pentru un sediu al Direcţiei Judeţene de Sport şi o altă chirie pentru Direcţia Judeţeană de Tineret. Prin acest lucru avem economii şi la acest capitol", a subliniat ministrul Funeriu.

A doua hotărâre adoptată în acest domeniu priveşte reducerea aparatului administrativ al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, atât din structura centrală, cât şi din instituţiile subordonate Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport.

În structura centrală, reducerea se face de la 202 posturi (dintre care 195 erau ocupate) la 165 de posturi.

De asemenea, se fac reduceri de posturi şi de la casele de cultură ale studenţilor, cluburi sportive şi complexuri sportive naţionale.

În total, în Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport, direcţiile judeţene de tineret şi sport, respectiv a municipiului Bucureşti, în casele de cultură ale studenţilor, cluburi sportive şi complexuri sportive naţionale s-a realizat o reducere de 1.239 de posturi.

"Economiile care se fac prin această reducere a posturilor sunt de aproximativ 9 milioane de lei până la sfârşitul acestui an şi de 27,5 milioane de lei anual. Pentru a trage linie, iniţial au fost 4.765 de posturi, s-au redus 1.239 de posturi şi astăzi sunt 3.526 de posturi. Deci, o reducere cu aproximativ 25% a numărului de posturi", a declarat ministrul Educaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb